Președintele PE, Martin Schulz, în Parlamentul României: Suspendarea programelor operaționale arată că procesul de reformă nu a fost finalizat

Publicat: 31 10. 2012, 10:44

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schultz, s-a adresat miercuri dimineaţă, Parlamentului României, reunit în şedinţă comună. Liderul european se află într-o vizită de două zile în ţara noastră.

Schulz a vorbit despre avertismentul CE privind suspendarea a trei programe operaționale cu fonduri europene, apreciind că acest lucru arată că procesul de reformă nu a fost realizat.

„Zilele aceastea ajung la București 3 scrisori ale CE,  prin care Guvernul României i se aduc la cunoștință că trei dintre cele mai importante programe operaționale cu fonduri europene vor fi suspendate. Această decizie se ia ca urmare a gravelor deficiențe înregistrate în acordarea contractelor de licitație publică și administrarea acestora. Este o veste extrem de digerat, care arată că procesul de reformă nu a fost finalizat. Nici lupta contra corupție nu a fost finalizată. Instituțiile UE vă susțin, UE este mai mult decât un spațiu economic”, a declarat Schulz.

Liderul UE a vorbit și despre aderarea României la UE, care a reușit să ne scape „de o dictatură brutală”.

„Aderarea României a  constituit o trecere a unui hop foarte important pentru trecerea de la dictatură la demcorație, de la o economie socialistă catastroală, la e onomia de piață. Au existat critici substanțiale privind evoluția politică din țara dumneavoastră. Ma bucur că dl Ponta a avut o atitudine constructivă. Indicatorii economici fac unele state să vă invidieze ”, a mai spus președintele PE.

„Nu îmi este ușor să spun : pentru mine, nici abuzul de încredere și nici OUG nu sunt compatibile cu spiritul democrației. O astfel de practică politiică subminează controlul politic reciproc. În situații de crize nu ne putem permite tensiuni între statele membre și nici lupte partizane cu interes național”, a mai spus Martin Schulz.

Martin Schulz mai are programată şi o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, de la ora 11:30, la Palatul Cotroceni.

Martin Schulz, discurs în Parlamentul României

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_25024').select();" id="embed_text_25024" />