Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, la emisiunea „Sub semnul întrebării” difuzată de B1 TV, că liderul PNL, Crin Antonescu, se face încă o dată de râs prin dorința de schimba judecătorii de la CCR și prin afirmațiile privind suspendarea președintelui Traian Băsescu.
Acesta a arătat că USL se află în imposibilitatea scurtării mandatului de nouă ani al judecătorilor CCR.
„Nu va putea să o facă. Sunt nouă judecători la CCR, doar trei au fost propuși de PDL și de președinte. Nu va avea nicio șansă, nu văd cum va putea reduce mandatul de nouă ani al judecătorilor, cum îi va putea înlocui„, a spus Blaga.
Liderul PDL a adăugat că marea problemă a lui Antonescu este cum să ajungă mai repede la Palatul Cotroceni, lucru care, în opinia sa, nu se va întâmpla niciodată.
„Se face de râs, n-ar fi pentru prima oară când Antonescu se face de râs. Dorința sa este de a ajunge cât mai repede la Cotroceni, acolo unde nu va ajunge niciodată„, a mai spus Vasile Blaga.
Vezi AICI detalii despre posibila suspendarea a lui Traian Băsescu.