Klaus Iohannis: Măsurile vor încetini răspândirea virusului – primele rezultate, abia peste 2-3 săptămâni. Cred că sunt suficient de ferme cât să avem și campanie, și alegeri, și să nu intrăm în lockdown după
Președintele României, Klaus Iohannis, a explicat că noile restricții din România, ce vor intra în vigoare luni, „ne afectează pe toți, dar în astfel de circumstanțe de pandemie trebuie să fim uniți”. „Sunt măsuri care, cu siguranță, vor duce la o încetinire a răspândirii virusului”, a subliniat șeful statului, adăugând totodată că autoritățile așteaptă primele rezultate ale regulilor nou introduse „abia peste două sau trei săptămâni”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Președintele Klaus Iohannis: Noile măsuri sunt ferme și au fost gândite pentru a încetini semnificativ extinderea pandemiei
„Încă de aseară, împreună cu Guvernul, am decis noi măsuri, noi măsuri care au fost bine gândite, măsuri ferme, care vor fi aplicate începând de luni, deci de săptămâna viitoare, măsuri care sunt gândite pentru a încetini semnificativ extinderea pandemiei, deci care sunt gândite pentru a încetini efectiv răspândirea virusului în populație. Sunt măsuri care, cu siguranță, vor duce la o încetinire a răspândirii virusului, măsuri care ne afectează pe toți, dar în astfel de circumstanțe de pandemie trebuie să fim uniți. Noi, toți, să fim o echipă, toți românii să fim o echipă și în final să trecem cu bine peste această pandemie. Multe din măsurile care au fost decise ieri au fost așteptate, de fapt, și pot să vă asigur că toate aceste măsuri au fost discutate cu experți, cu specialiști și așteptăm, sigur, primele rezultate abia peste două sau trei săptămâni. Toate aceste măsuri care au fost discutate și vor fi puse în practică astăzi, mâine, poimâine sunt măsuri care necesită un timp suficient de lung pentru a produce rezultate”, a declarat președintele Klaus Iohannis, vineri, la Maramureș.
El a amintit că vineri este prima zi de campanie electorală, ocazie cu care a făcut un apel la respectarea „cu sfințenie” a măsurilor impuse „pentru a face posibilă și în pandemie această campanie electorală”.
„Dați-mi voie să vă reamintesc, astăzi este prima zi de campanie electorală. Cu această ocazie, mă adresez candidaților, voluntarilor, echipelor de campanie în general și le solicit să respecte cu sfințenie măsurile care au fost impuse pentru a face posibilă și în pandemie această campanie electorală. Le solicit să fie exemple pentru toți românii de cum trebuie să se poarte în pandemie, cum trebuie respectate normele, norme care sunt gândite pentru a ne proteja reciproc. Este nevoie, din păcate, de măsuri foarte speciale și sunt foarte hotărât să urmăresc cu mare atenție cum sunt ele respectate”, a spus el.
Șeful statului a explicat că „aceste măsuri sunt necesare pentru a ne proteja, pentru a proteja sănătatea românilor, pentru a reduce răspândirea pandemiei, pentru a permite medicilor să se ocupe de cei care au forme grave de boală, dar și de oamenii care, din păcate, au alte boli și ajung la spital. În același timp, aceste norme trebuie respectate și dacă lucrurile sunt făcute bine, atunci avem șansa să ne și protejăm, să și funcționeze economia și să ducem o viață, noi toți, cât de cât apropiată de normalitate”.
Întrebat dacă după alegerile parlamentare este posibil să intrăm într-un „lockdown”, președintele Klaus Iohannis a răspuns: „Eu cred că măsurile pe care le-am decis împreună cu Guvernul sunt măsuri destul de ferme ca să ne permită și să avem campanie, să avem o viață cât de cât apropiată de normalitate, să avem alegeri în siguranță și să continuăm după alegeri fără să intrăm în faze de așa-numit lockdown. Deci, încă o dată, fără să intrăm după alegeri într-o fază mai gravă de lockdown”.