Președintele Klaus Iohannis și Ursula von der Leyen se vor întâlni joi pentru a discuta situația din Ucraina
Președintele României și președintele Comisiei Europene vor avea o întâlnire joi, de la ora 10:00. Klaus Iohannis și Ursula von der Leyen vor discuta despre situația din Ucraina și sprijinul pe care Europa l-ar putea acorda pentru refugiații de peste graniță.
Ursula von der Leyen va fi invitată de către președintele României joi, la Palatul Cotroceni, după cum informează Administrația Prezidențială.
Ursula von de Leyen, întâlnire cu Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen va sosi joi la București, unde va participa la o întâlnire oficială cu președintele României. Cei doi vor discuta despre situația refugiaților din Ucraina.
„Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen va vizita România și Slovacia pentru a discuta cu liderii acestor țări despre situația din Ucraina și despre sprijinul Europei pentru refugiații din Ucraina”, a scris pe Twitter de Dana Spinant, director pe comunicare politică în cadrul Comisiei Europene.
Președintele României a comunicat, marți, că țara noastră va deveni un hub care să permită colectarea și distribuirea ajutoarelor umanitare donate la nivel internațional în Ucraina și ucrainenilor.