Președintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 8-9 iulie, la Summitul Inițiativei celor Trei Mări de la Sofia (I3M), după cum anunță Administrația Prezidențială.
În cursul zilei de joi, șeful statului va participa la dineul oficial, iar vineri va merge la summitul ce este organizat în condițiile pandemiei de COVID-19, la Palatul Național al Culturii din Sofia.
Evenimentul la nivel înalt de la Sofia marchează reluarea activităților în format fizic ale Summitului, inclusiv ale Forumului de Afaceri al I3M (aflat la a treia ediție), după Summitul Virtual din 2020 de la Tallinn, organizat în condițiile restrictive impuse de pandemia de COVID-19, precizează Administrația Prezidențială, într-un comunicat.
În intervenția sa, Președintele Klaus Iohannis va analiza evoluțiile care s-au înregistrat de la Summitul anterior, va sublinia importanța implementării proiectelor strategice prioritare de interconectare, cu accent pe proiectele de interes crescut pentru România, precum Rail2Sea și Via Carpathia, și va evidenția relevanța esențială a acestora pentru obiectivul Inițiativei de dezvoltare economică sustenabilă și de construire a rezilienței strategice a economiilor statelor participante, inclusiv în contextul eforturilor de redresare economică post-pandemie.
Alături de liderii țărilor participante la I3M, la Summitul din acest an vor fi reprezentate, în calitate de parteneri ai Inițiativei, Statele Unite ale Americii, Germania și Comisia Europeană, precum și Fondul Monetar Internațional și, ca invitat, Republica Elenă.
Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia și Slovenia.
Inițiativa își propune dezvoltarea economică a statelor din regiune, prin stimularea interconectivităţii în trei domenii principale – transport, energie, digital -, creșterea convergenței reale între statele membre ale Uniunii Europene, contribuind astfel la consolidarea unității și coeziunii în cadrul Uniunii și la consolidarea proiectului european, precum și întărirea relației transatlantice, inclusiv prin stimularea prezenței economice a SUA în regiune.