Președintele Klaus Iohannis: În această perioadă dificilă, faslificările realității și cuvintele mincinoase au ucis mii de oameni prin ducerea în derizoriu a evidenței și negarea adevărului

Președintele Klaus Iohannis: În această perioadă dificilă, faslificările realității și cuvintele mincinoase au ucis mii de oameni prin ducerea în derizoriu a evidenței și negarea adevărului
foto: Inquam Photos / George Calin

Politicienii care refuză din nou să asculte vocea poporului demonstrează că nu au înțeles că victoria împotriva regimurilor totalitare și dictatoriale a fost plătită cu prețul vieții multora care au luptat cu dedicație și curaj pentru libertatea noastră, se arată în mesajul transmis duminică, cu ocazia Zileicomemorării victimelor fascismului și comunismului,de Președintele României, Klaus Iohannis, care este de părere că „generațiile tinere trebuie să cunoască ororile, represiunile în masă, crimele și suferințele pe care, cu bună știință, le-au provocat regimurile totalitare, sub diferite forme”.

Mesajul președintelui Klaus Iohannis, cuocazia Zileicomemorării victimelor fascismului și comunismului

Pactul Ribbentrop-Molotov, semnat pe 23 august 1939, a însemnat începutul celei mai întunecate perioade din istoria recentă pentru Europa Centrală și de Est. Băile de sânge, milioanele de vieți curmate, crimele în masă, actele de genocid, deportările, atitudinea disprețuitoare față de drepturile și libertățile fundamentale au fost consecințele traumatizante ale acestui crud și cinic pact. Jumătate din continentul european s-a confruntat cu cele mai odioase acte ale regimurilor totalitare, dictaturile provocând moarte și suferință timp de mai multe decenii, inclusiv după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial”, a declarat președintele Klaus Iohannis, în mesajul transmis cu ocazia Zileicomemorării victimelor fascismului și comunismului.

Șeful statului a subliniat că „amintirea pactului criminal din 1939 și a efectelor sale tragice trebuie să educe, să îndrume, să avertizeze și să împiedice încercările de falsificare a istoriei.Cunoașterea istoriei este în strânsă legătură cu progresul democratic. Democrația autentică se consolidează, în mod natural, într-o societate care își cunoaște și își asumă istoria. De aceea, condamnarea fermă a fascismului și comunismului nu este o formalitate ori o simplă evocare, ci reprezintă un act necesar pentru protejarea și promovarea principiilor democratice și ale statului de drept”.

„În această zi ne amintim și omagiem actul curajos al Regelui Mihai și eroismul Armatei române, care au reușit, la 23 august 1944, să redea națiunii demnitatea și țării noastre cursul care a condus-o la victoria aliaților de acum 75 de ani. Cred cu tărie că, în ciuda numeroaselor falsificări și minciuni inventate vreme de aproape jumătate de veac, acest eveniment trebuie să rămână în istorie ca un exemplu remarcabil de viziune, responsabilitate, sacrificiu, unitate și solidaritate”, a mai spus președintele Klaus Iohannis.

În această perioadă dificilă, faslificările realității și cuvintele mincinoase au ucis mii de oameni prin ducerea în derizoriu a evidenței și negarea adevărului, spune președintele

El susține că, „înaceastă perioadă dificilă, când întreaga lume se confruntă cu efectele pandemiei de COVID-19, falsificările realității și cuvintele mincinoase au ucis mii de oameni prin ducerea în derizoriu a evidenței și negarea adevărului. În fața unui asemenea comportament întunecat și laș, trebuie să fim vigilenți în a discerne aceste amenințări în continuă schimbare. Să fim fermi și abili în confruntarea cu falsurile și să nu ne arătăm fragili în fața tentativelor de înșelare a semenilor noștri”.

„În vremurile pe care le trăim, acțiuni și discursuri populiste și extremiste tulbură viața societăților noastre. În fața acestor acte sordide, avem obligația să rămânem vigilenți și să respingem energic și ferm orice încercare de glorificare a regimurilor totalitare și de creare de noi mituri sau versiuni istorice menite să vulnerabilizeze sistemul de valori europene. Ne confruntăm cu provocări excepționale, care ne cheamă să acționăm în unitate și solidaritate. Este nevoie de un efort comun pentru a garanta și proteja democrația, statul de drept, drepturile și libertățile fundamentale, precum și demnitatea umană”, spune președintele.

Klaus Iohannis a explicat că „trecutul nu mai poate fi schimbat, dar viitorul depinde de fiecare dintre noi. Politicienii care refuză din nou să asculte vocea poporului demonstrează că nu au înțeles că victoria împotriva regimurilor totalitare și dictatoriale a fost plătită cu prețul vieții multora care au luptat cu dedicație și curaj pentru libertatea noastră”.

„Putem garanta pacea și prosperitatea doar prin cunoașterea adevărului istoric. Generațiile tinere trebuie să cunoască ororile, represiunile în masă, crimele și suferințele pe care, cu bună știință, le-au provocat regimurile totalitare, sub diferite forme.Noi trebuie să respectăm datoria sacră de a onora și prețui amintirea și sacrificiul victimelor inocente. Amintindu-le, nu le onorăm doar memoria, ci ne apărăm viitorul în fața răului!”, a mai afirmat președintele Klaus Iohannis, potrivit aceluiași mesaj.

Amintim că, la rândul său, premierulLudovic Orbana transmis și el un mesaj cu ocaziaZileicomemorării victimelor fascismului și comunismului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`