Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, miercuri şi joi, o vizită de lucru în Estonia
Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 16-17 iunie 2021, o vizită de stat în Republica Estonia, la Tallinn,transmite Administraţia Prezidenţială.Vizita are loc în contextul aniversării centenarului relațiilor diplomatice româno-estone și a 30 de ani de la restabilirea relațiilor diplomatice, precum și ca urmare a dialogului constant româno-eston la nivel înalt din ultimii ani.
În cadrul vizitei, Președintele României va aveaconsultări politice cu Președintele Republicii Estonia, Kersti Kaljulaid. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis va avea întrevederi cu Prim-ministrul Estoniei, Kaja Kallas, precum și cu Președintele Parlamentului eston, Jüri Ratas.
Printre subiectele care se vor afla pe agenda convorbirilor Președintelui României cu înalții oficiali estoni se află consolidarea relației bilaterale, inclusiv a cooperării economice și sectoriale dintre cele două state, cu accent pe sectorul digital, combaterea pandemiei de COVID-19, precum și teme de pe agenda europeană: viitorul Uniunii Europene, Planul european de redresare, tranziția verde și digitală, procesul de extindere a Uniunii și Parteneriatul Estic al UE, cu accent pe evoluțiile din Republica Moldova, Ucraina și Belarus.
Totodată, discuțiile vor viza și cooperarea româno-estonă în cadrul NATO, inclusiv în ceea ce privește situația de securitate la Marea Neagră și Marea Baltică, dar și în contextul rezultatelor Summitului NATO din 14 iunie 2021, precum și cooperarea dintre cele două țări în cadrul Formatului București 9 și al Inițiativei celor Trei Mări.
În cadrul vizitei, Președintele României va depune o coroană de flori la Monumentul Războiului de Independențăși va vizita Primăria orașului Tallinn, Centrul e-Estonia și start-up-ul Unicorn Squad, școală profesională de robotică.