Președintele României, Klaus Iohannis, va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni, joi, începând cu ora 18, informează Administrația Prezidențială. Mesajul vine pe fondul negocierilor pe care le poartă partidele politice pentru coagularea unei majorități parlamentare care să formeze viitorul Guvern.
Echipa de negociere a liberalilor, care are mandatul de a forma o guvernare majoritară în jurul PNL, discută astăzi cu PSD, care a anunțat la rândul său că va merge la consultările de la Cotroceni cu propria propunere de premier.
„Astăzi vom sta de vorbă cu cei din PSD. Nu se pune problema ca Partidul Național Liberal să renunțe în vreun fel la poziția de prim-ministru, dar în rest, înainte de orice, chiar dacă îmi e greu să stau de vorbă cu cei din PSD și nu ascund asta, nu îi simpatizez foarte mult, dar în același timp sunt un om conștient, care știe că majoritățile parlamentare sunt aritmetice. Ei au 156 de parlamentari, noi avem astăzi 115-119, vom sta de vorbă pe fiecare subiect. Cu siguranță, dacă ne păstrăm individualitatea și dacă vom reuși să venim cu un plan foarte clar de reformă pentru România, vom găsi cea mai bună soluție. Din punctul meu de vedere, prima opțiune rămâne indiscutabil USR”, a spus prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan.
Liberalii au discutat miercuri și cu USR.
„Ieri am avut o întâlnire la Palatul Parlamentului cu Dacian Cioloș și echipa de la USR, a fost o întâlnire extrem, extrem de bună care a lăsat speranța că lucrurile pot merge spre o refacere a coaliției. Nu am vorbit despre persoane, nu am vorbit despre prim-ministru, nu am vorbit despre portofolii”, a mai precizat prim-vicepreședintele PNL.
Președintele USR spunea că s-a agreat ca principiu ca premierul să fie dat tot de PNL.
„N-am discutat nume de premier, am discutat principii și am acceptat principiul că premierul să fie de la PNL, dar n-am mers mai departe cu detalii”, menționa Dacian Cioloș.