Președintele României, Klaus Iohannis, va susține o declarație de presă, miercuri, începând cu ora 17:10, la Palatul Cotroceni, unde de la ora 16 șeful statului a avut o ședință de lucru pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență cu Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, prim-ministrul Florin Cîțu, vicepremierii Dan Barna și Kelemen Hunor, respectiv Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene.
Premierul a explicat, miercuri după-amiază, că mandatul este unul „clar”, și anume „de a lua toate sumele pentru PNRR și de a le folosi cât mai eficient pentru a reforma România”.
„PNRR este construit de jos în sus, pe proiecte. Întâi am luat proiectele, am ajuns la niște sume și am încercat să vedem care dintre proiecte nu se califică și am ajuns la suma finală.Mandatul este clar, pe care l-am tot enunțat, de a lua toate sumele pentru PNRR și de a le folosi cât mai eficient pentru a reforma România”, a declarat premierulFlorin Cîțu.
Președintele PNL a explicat că la nivelul coaliției guvernamentale „în linii mari” deja este creionatăstructura PNRR.
„La ora 16.00 va avea loc o discuţie extrem de importantă la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis. Vom fi prezenţi, alături de colegii din coaliţia de guvernare şi cu domnul premier Florin Cîţu pentru o dezbatere a PNRR din cadrul facilităţii de redresare şi rezilienţă. Deja la nivelul coaliţiei avem creionată, în linii mari, structura Planului Naţional de Rezilienţă şi Redresare. Conform programului de guvernare evident forma finală a programului trebuie să beneficieze şi de susţinerea preşedintelui şi a Administraţiei Prezidenţiale şi vom avea o discuţie extrem de importantă privitoare la PNRR”, a declarat președintele Camerei Deputaților, miercuri, la Parlament.