Președintele României, Klaus Iohannis, va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni, miercuri, începând cu ora 18, informează Administrația Prezidențială.
Șeful statului va susține această declarație într-o zi încărcată pentru scena politică din România. Klaus Iohannis îl primește la ora 14 pe Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, care a fost invitat președinții celor două Camere, Anca Dragu și Ludovic Orban, să participe la ședința solemnă organizată miercuri cu ocazia deschiderii celei de-a doua sesiuni parlamentare ordinare din acest an, unde oficialul din stânga Prutului va transmite și un mesaj.
În plus, la ora 19 ar urma să se reia și ședința de guvern, care fusese programată inițial să se desfășoare înainte de prânz, dar care a fost suspendată – surse politice susțin că a fost suspendată din cauza neînțelegerilor din coaliție cu privire la planul „Anghel Saligny” și desființarea Secției speciale.
Senatul și Camera Deputaților încep miercuri, 1 septembrie, a doua sesiune parlamentară ordinară a anului. Cele două Camere au fost convocate de președinții Anca Dragu și Ludovic Orban de la ora 16, când senatorii și deputații își vor alege prin vot vicepreședinții, secretarii și chestorii Birourilor Permanente.
Ludovic Orban, președintele PNL, anunța că adoptarea Legii consumatorului vulnerabil este prioritară în noua sesiune parlamentară.
„În ceea ce priveşte consumatorul captiv, consumatorul casnic, avem ca prioritate zero, la debutul Parlamentului, adoptarea Legii privind consumatorul vulnerabil , care prevede posibilitatea de a sprijini familiile cu venituri mai mici în plata unei părţi din factura la energia electrică şi din factura la gaze. De asemenea, pregătim noi scheme de ajutor de stat pentru companiile energofage pentru care s-a plătit în proporţie de 16% din cuantumul certificatelor de CO2, au fost finanţate companiile care au un cost foarte mare cu energia. De asemenea, pregătim un pachet pe scheme de ajutor de stat de minimis (…) pentru IMM-uri, pentru a-i ajuta în reducerea costurilor cu energia electrică. Avem o întreagă paletă de măsuri”, afirma liderul liberalilor, în 22 august, răspunzând unei întrebări referitoare la soluţiile pentru evitarea unor creşteri ale preţurilor la energia electrică, potrivit Agerpres.
În schimb, Marcel Ciolacu, președintele PSD, spunea că va cere Senatului să introducă prioritar pe ordinea de zi proiectul „Fără penali în funcții publice”.
„Tot în această sesiune voi cere ca prioritate 0 la Senatul României, Camera decizională, să fie introdus pe ordinea de zi proiectul de lege «Fără penali în funcții publice». (…) Eu sunt ferm convins că românii, peste 90%, nu doresc penali în nicio funcție publică. Cer Biroului Permanent al Senatului, liderului de grup al Partidului Social Democrat și, nu în ultimul rând, domnului Barna, susținătorul proiectului «Fără penali în funcții publice», și domnului Cioloș să introducă pe ordinea de zi la prima ședință a Senatului proiectul de lege «Fără penali în funcții publice»”, afirma liderul social-democraților, în 30 august.