Președintele Klaus Iohannis a afirmat, în mod eronat, că ministrul Transporturilor face parte din CSAT

Publicat: 07 01. 2015, 13:03
Foto: B1 TV

Președintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, în emisiunea ”Adevărul live”, în mod eronat, că ministrul Transporturilor este unul dintre membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), scrie HotNews.

Afirmația a fost făcută în momentul în care a răspuns la întrebarea ”de ce este nevoie ca procurorul general să fie membru al CSAT”.

”Eu am spus că este o chestiune care ar trebui foarte bine judecată. CSAT nu se ocupă numai de apărarea țării, ci și de securitatea națională. Lupta anticorupție ține de securitatea națională. Sper să prindem zilele când sunt atât de puțini corupți când această temă nu mai ține de securitatea națională. Acum chiar cred că lucrurile de care se ocupă procurorul general sunt cel puțin la fel de importante ca cele de care se ocupă ministrul Transporturilor, bunăoară”, a spus șeful statului.

Ministrul Transporturilor este inivtat în anumite cazuri la ședințele CSAT.

Membrii CSAT: ministrul Apărării naționale, ministrul Afacerilor Interne, ministrul Afacerilor Externe, ministrul Justiției, ministrul Economiei, ministrul Finanțelor publice, directorul Serviciului Român de Informații, directorul Serviciului de Informații Externe, șeful Statului Major General și consilierul prezidențial pentru securitate națională.