Președintele Iohannis, ședință CSAT în 27 mai. Ce subiecte sunt pe ordinea de zi

Președintele Iohannis, ședință CSAT în 27 mai. Ce subiecte sunt pe ordinea de zi
foto: Facebook

Președintele României, Klaus Iohannis, va conduce o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT)în sistem de videoconferință, miercuri, 27 mai, începând cu ora 12, la Palatul Cotroceni, anunță Administrația Prezidențială, printr-un comunicat de presă transmis vineri.

La ce se referă o parte din subiectele ședinței CSAT din 27 mai

  • Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024;

  • Forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2021;

  • Programul privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României până în anul 2026 și în perspectivă.

Administrația Prezidențială a mai precizat că, în cadrul ședinței CSAT, vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale.

Ce au discutat președintele Iohannis și premierul Orban în cea mai recentă ședință CSAT de până acum

Ultima ședință CSAT a avut loc în 26 februarie, când președintele Klaus Iohannis a convocat o discuție despre lupta României cu criza COVID-19. De altfel, chiar în acea zi, dar la câteva ore distanță, avea să fie confirmat și primul caz de infecție cu coronavirus din țara noastră, în persoana unui tânăr din Gorj.

„Sunt necesare eforturi concentrate, în continuare, pentru asigurarea măsurilor preventive, dar și a celor care se impun pentru gestionarea eventualelor cazuri de infecție pe teritoriul României, atât din partea autorităților centrale, cât și din partea instituțiilor de specialitate de la nivel județean și local.În ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării am subliniat nevoia de comunicare eficientă între toate structurile implicate în combaterea infectării cu coronavirus, atât la nivel central, cât și la nivel local, informarea permanentă a Direcțiilor de Sănătate Publică, a medicilor de familie și a managerilor de spitale publice și private.Este nevoie de un efort comun și unitar și de aplicarea riguroasă și fără abateri – repet, aplicare riguroasă și fără abateri – a măsurilor de prevenție, pentru a asigura cea mai bună protecție a cetățenilor”, afirma președintele Klaus Iohannis, după ședință.

Premierul Ludovic Orban susținea și el o declarație de presă la finalul evenimentului din 26 februarie. Prim-ministrul confirma că subiectul central de pe ordinea de zi a fost planul de prevenire și combatere a coronavirusului.

„În reuniuneaCSATam abordat ca subiect extrem de important pe ordinea de zi planul de prevenire și combatere a coronavirusului. Am făcut o analiză extrem de serioasă a situației, măsurile care au fost luate, toate măsurile pe care urmează să le luăm, să realizăm toți pașii necesare pentru a avea cea mai potrivită reacție în orice situație poate apărea”, a declaratLudovic Orban.

Întrebat cine a participat la ședințaCSAT,Ludovic Orbana răspuns: „Acele persoane care, în conformitate cu legea, dețin funcțiile care le permit constituțional și legal să participe la reuniuneaCSAT”.

știre în curs de actualizare

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:02 - Andrei Caramitru spune că birocrații sunt asistații social moderni: „Îi pui în birouri să frece hârtii, să producă reguli și dosare cu șină”
14:59 - Ministrul Energiei, despre preluarea E.ON de către MVM: “Această tranzacție nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Până la o eventuală decizie, toți clienții rămân clienții E.ON, nimic nu se schimbă pentru ei” (VIDEO)
14:49 - Premieră în România. Primul oraș care ar putea interzice fumatul în parcuri și locurile de joacă
14:36 - Sebastian Burduja, detalii despre plafonarea prețurilor la gaze și la energie: „Vom stabili exact formula finală până la 1 februarie”
14:34 - Tulcea: Noi informații în cazul adolescenților găsiți morți împreună. Cei doi nu s-ar fi sinucis
14:26 - Sebastian Burduja: Avem 280 de oameni cu totul. Cel mult 20% dintre aceștia nu vor mai lucra în Ministerul Energiei. Atât timp cât situația fiscal-bugetară a României e una complicată, este o chestiune corectă (VIDEO)
14:23 - Zeci de bugetari vor fi concediați. Au fost sfătuiți să se angajeze la privat
14:01 - Conductor de tren reținut după ce a condus noaptea băut și cu luminile stinse / Acesta a provocat un accident cu 3 răniți
13:58 - Ce presupune noua înșelătorie „Schema 1800”. Sfaturile specialiștilor
13:30 - 2024 a fost cel mai cald an din istoria măsurătorilor din România. Temperatua medie globală a depășit cu 1,5 grade nivelul preindustrial