Preşedintele Iohannis participă la Adunarea Generală a ONU. Azi va susţine intervenţia naţională

Preşedintele Iohannis participă la Adunarea Generală a ONU. Azi va susţine intervenţia naţională
Foto: presidency.ro

Președintele României, Klaus Iohannis, va conduce, în perioada 21-23 septembrie 2021, delegația României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), care va avea loc la New York, Statele Unite ale Americii, a informat Administrația Prezidențială.

La sesiunea din acest an a Adunării Generale a ONU, pentru prima dată de la începutul pandemiei de COVID-19, lucrările evenimentului se vor derula cu prezența fizică a șefilor de stat sau de guvern din statele membre ONU.

Participarea Președintelui României la această sesiune va constitui o oportunitate de evidențiere a poziției țării noastre cu privire la actualele provocări globale, care necesită soluții comune, solidaritate și cooperare, bazate pe principii democratice solide și respectarea dreptului internațional.

Președintele Klaus Iohannis va sublinia importanța ordinii internaționale bazate pe reguli, precum și a unui multilateralism eficient și echitabil, în beneficiul tuturor cetățenilor statelor membre ONU.

Tema celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale este „Construirea rezilienței prin speranță vizând recuperarea după pandemia de COVID-19, reconstrucția durabilă, răspunsul la nevoile planetei, respectarea drepturilor omului și revitalizarea Organizației Națiunilor Unite”.

Segmentul de dezbateri generale la nivel înalt debutează la data de 21 septembrie 2021, fiind cel mai important eveniment internațional anual de diplomație multilaterală.

Președintele României va susține marți, 21 septembrie 2021, intervenția națională în plenul Adunării Generale, în prima zi a segmentului la nivel înalt al dezbaterilor generale.

Președintele Klaus Iohannis va participa, de asemenea, la „Evenimentul Informal la Nivel Înalt privind Acțiunea Transformativă pentru Natură și Oameni”, din data de 22 septembrie 2021.

Totodată, Președintele României va lua parte, la invitația Președintelui SUA, Joseph R. Biden Jr., la data de 22 septembrie 2021, la Summitul Global pe tema coordonării răspunsului internațional în contextul noului coronavirus (Global COVID-19 Summit: Ending the Pandemic and Building Back Better Health Security to Prepare for the Next), organizat de către acesta. Astfel, Președintele Klaus Iohannis va transmite un mesaj prin care vor fi reliefate eforturile țării noastre de combatere a pandemiei, precum și susținerea pentru construirea unei arhitecturi globale rezistente de securitate a sănătății, care să permită gestionarea adecvată a crizelor neprevăzute.

Programul Președintelui României cuprinde, de asemenea, o serie de evenimente formale consacrate în programul fiecărui segment de nivel înalt al Adunării Generale a ONU.

În marja participării la Adunarea Generală a ONU, Președintele Klaus Iohannis, va avea o întâlnire cu reprezentanți ai Organizației American Jewish Committee (AJC).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`