Președintele Iohannis merge joi la Consiliul Național al PNL. Peste 3.500 de liberali sunt așteptați la Romexpo
Președintele Iohannis va fi prezent, joi, la Consiliul Național al PNL, care va avea loc la Romexpo, începând cu ora 16:00, și la care vor participa peste 3.500 de membri ai Partidului Național Liberal, parlamentari, primari și aleși locali, transmite formațiunea printr-un comunicat.
Așadar, la invitația președintelui PNL, Ludovic Orban, va lua parte la acest eveniment Președintele României, Klaus Iohannis. În cadrul reuniunii vor mai lua cuvântul, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, liderul grupului europarlamentarilor români din PPE, Rareș Bogdan, liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, liderul senatorilor PNL, Florin Cîțu, președintele Ligii Aleșilor Locali ai PNL, Gheorghe Flutur.
Pe ordinea de zi a evenimentului se află prezentarea bilanțului politic al conducerii PNL, aprobarea fuziunii dintre Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT) și PNL, precum și alegerea unui prim-vicepreşedinte al PNL.