Președintele Iohannis, în ședință de urgență cu liderii PNL și câțiva miniștri, marți, la Vila Lac. Ar putea fi stabilite noi măsuri pentru lupta cu COVID-19 și efectele sale (VIDEO)

Publicat: 26 05. 2020, 12:19

Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat o întâlnire de urgență cu liderii PNL și cu o parte dintre miniștrii Guvernului Orban, marți, ora 17, la Vila Lac, iar printre participanți se numără atât premierul, cât și Florin Cîțu, titularul portofoliului din Finanțe Publice. Este de așteptat ca principalii actori ai puterii executive din România să dezbată strategia pentru combaterea crizei COVID-19 și a efectelor sale, astfel că noi măsuri ar putea fi stabilite cu această ocazie.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

România ar putea trece printr-o nouă relaxare a restricțiilor, în 1 iunie

Reuniunea vine pe fondul intrării în stare de alertă, care a adus după sine o primă relaxare de ansamblu a restricțiilor din România. De altfel, odată cu 1 iunie ar putea fi redeschise și terasele din țară, iar în 15 iunie același lucru s-ar putea întâmpla și cu plajele.

„În condițiile în care vom avea un număr de cazuri în scădere, de la o zi la alta, ne gândim la o altă perioadă de relaxare, de exemplu, deschiderea teraselor de la 1 iunie. De la 15 iunie, ne gândim la deschiderea plajelor”, declara Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, luni, în direct pe B1 TV, la „Bună, România!” cu Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir.

Întrebat dacă autoritățile evaluează și posibilitatea de a introduce noi restricții la nivel național, demnitarul a răspuns: „Deocamdată nu se pune problema, noi gestionăm și evaluăm rezultatele fiecărei zile. Duminică am avut 213 cazuri noi,luni tot 213. În schimb, a scăzut numărul persoanelor internate la terapie intensivă – 177. Încă suntem în perioada în care evaluăm weekendul trecut, de la prima perioadă se relaxare, urmând ca de poimâine (miercuri – n.r.) să evaluăm și să gestionăm zilele care au urmat. Suntem într-o perioadă de relaxare, în care sunt respectate poate mai puțin unele reguli de distanțare sau purtarea măștii în anumite incinte, în mijloacele de transport în comun sau la locul de muncă și ne vom adapta după fiecare zi. (…)Vom vedea de unde vin aceste cazuri noi. Avem în continuare focare în instituțiile unde sunt tratați pacienți în vârstă, pacienți cu afecțiuni neuropsihice, la personalul care tratează acești pacienți, precum și în corpul medical. În condițiile în care vom avea o creștere a numărului de cazuri în alte condiții, cum este laToflea, în județul Galați, am carantinat acele localități”.

Președintele Iohannis, despre posibilitatea de a reinstitui starea de urgență

Președintele Klaus Iohannis declarase anterior, totuși, că starea de urgență ar putea fi reinstituită în România în scenariul mai puțin optimist în care ritmul de infectare cu coronavirus și presiunea pe spitale „vor crește semnificativ”.

„Am reușit, până acum, să controlăm epidemia, iar măsurile pe care le-am luat pe parcursul stării de urgență și-au dovedit eficiența. Au fost două luni foarte grele pentru toți. Ar fi dramatic să le compromitem tocmai acum, când am reușit să facem un pas important pentru a ne relua încet, încet un mod de viață mai apropiat de cel cu care eram obișnuiți. Cred că nimeni nu își mai dorește să reintrăm în starea de urgență, dar vom fi obligați să luăm din nou această decizie în situația în care ritmul de infectare și presiunea pe spitale vor crește semnificativ”, declara președintele Iohannis.

Șeful statului mai adăuga că „este foarte grav că unii politicieni încurajează încălcarea legilor și nerespectarea măsurilor de protecție. Sunt aceiași vechi politruci, care au slăbit timp de trei decenii statul român și care, acum, fac tot posibilul pentru ca efortul nostru național să eșueze. Ba mai mult, în vreme ce prioritatea noastră este protejarea cetățeanului și programul economic care să ducă la reconstrucție, prioritatea PSD este în aceste vremuri grele pentru România, culmea, dărâmarea guvernului, așa cum a anunțat cu mândrie liderul acestui partid. Depunerea unei moțiuni de cenzură, în această perioadă, este o dovadă de maximă iresponsabilitate. PSD este preocupat, astfel, doar de ceea ce știe să facă mai bine, de jocuri politice și combinații meschine, cu scopul de a da jos un guvern angrenat într-o bătălie contratimp pentru protejarea vieții și sănătății oamenilor. O criză politică profundă, suprapusă peste o criză sanitară, asta își dorește PSD pentru România. Este aproape de neimaginat cum ar fi arătat țara noastră, în această perioadă, cu un guvern PSD în funcție”.