Preşedintele ICR, Andrei Marga: Vom debirocratiza şi defeudaliza ICR
Noul preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), Andrei Marga, a afirmat, într-un document postat pe site-ul ICR perspectivele şi proiecte pe care le are în vedere în mandatul său la conducerea instituției.
Andrei Marga precizează că sunt necesare dezvoltări şi schimbări în direcţia sincronizării activităţilor la Institutul Cultural Român, „debirocratizarea” şi „defeudalizarea” instituţiei.
Noul preşedinte al ICR consideră că activităţi de tipul iniţierii, organizării şi dezvoltării capacităţii asociative, aşa cum au fost ele declarate în documentele instituţiei, „sunt insuficiente” şi propune ca scop pentru Institut „producerea de noi valori de cultură şi civilizaţie, reprezentarea şi promovarea culturii şi civilizaţiei poporului român în ţară şi în lume, luată în întregime”.
Aceasta înseamnă, conform viziunii sale, că „accentul se mută pe producerea de valori”, precizează acesta în documentul postat.
Definind cultura drept „conştiinţa de sine a unui popor” şi subliniind că ICR trebuie să încurajeze şi să întreţină dezbaterea culturală de bună calitate, Andrei Marga spune că una dintre priorităţi vizează contribuţia la elaborarea de proiecte „România 2020”.
Preşedintele ICR consideră necesară asumarea completitudinii culturii şi civilizaţiei actuale şi adaugă că, în acest sens, „ICR se obligă să cuprindă, în arcul culturii, informaţii, cunoştinte, dar şi vederi generale, concepţii, viziuni. Europa rămâne multilinguală, iar limba română va trebui consolidată ca limbă europeană. Vom cultiva memoria trecutului, vom contribui la rezolvarea problemelor prezentului şi vom prefigura şi pregăti viitorul”, adaugă acesta.