Președintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea: PDL și UNPR vor merge pe Alianța pentru noul București, la alegerile locale

Publicat: 22 03. 2012, 22:37

Președintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, joi, la emisiunea „Ultimul Cuvânt” difuzată de B1 TV, că PDL și UNPR vor forma Alianța pentru noul București și vor colabora în ceea ce privește alegerile locale pentru Capitală.

Acesta a precizat că viitoarea alianță va susține cei patru candidați în funcție și s-a declarat convins că va câștiga cel puțin cinci dintre cele șase sectoare ale Capitalei.

În momentul de față singura certitudine, cu colegii din actuala Coaliție, este la București, unde vom face Alianța pentru noul București. PDL-UNPR și mai sunt două partide. Noi susținem cei patru candidați în funcție. Avem o strategie foarte clară, suntem convinși că vom câștiga cel puțin cinci din cele șase sectoare”, a spus Oprea.

Președintele executiv al UNPR a adăugat că partidul pe care-l reprezintă este pregătit pentru alegerile locale, având deja stabiliți 75% dintre candidați la nivel național.

UNPR este pregătit pentru alegeri, este primul nostru examen politic. Acest partid este unul nou, de centru stânga. Sunt convinși că vom face o figură frumoasă la alegerile locale. Peste 75% dintre candidați îi avem stabiliți, nu ne grăbim foarte mult. Până pe 30 aprilie mai sunt multe surprize. Vom obține minim 10% la alegerile locale„, a încheiat Gabriel Oprea.

Gabriel Oprea: PDL și UNPR merg împreună la alegerile locale pentru București

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />