Preşedintele de onoare al liberalilor, Radu Câmpeanu, a declarat marţi că în urmă cu trei sau patru zile a participat la o şedinţă în care a avut loc „o controversă extrem de serioasă, o dispută” între Crin Antonescu şi Andrei Chiliman, pe un subiect „mai vechi”.
Pe de altă parte, discuțiile în contradictoriu privind candidaţii la sectoarele Capitalei e un subiect mai vechi, a spus Câmpeanu, potrivit Mediafax.
„Incidentul a avut loc probabil mai de mult. Era ceva mai vechi”.
Radu Câmpeanu a declarat, de asemenea, că nu crede că Andrei Chiliman, înlocuit luni de la conducerea Organizaţiei PNL Bucureşti, va pleca din partid. Potrivit lui Câmpeanu, Andrei Chiliman este primarul Sectorului 1 şi un personaj important în partid, „mai vechi decât Crin Antonescu”, iar acest conflict „nu face bine” PNL-ului şi USL-ului, aflate la mai puţin de o lună de startul campaniei electorale pentru alegerile locale.