Președintele Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai, organismul care miercuri a stabilit că Lucian Bode a plagiat în teza de doctorat, a explicat că „nu este adevărat ceea ce susține” ministrul Afacerilor Interne. „Standardele erau foarte clare și în 2018, plagiatul este plagiat”, a subliniat prof. univ. dr. Dacian Dragoș, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat.
Întrebat despre argumentele invocate de Lucian Bode, Dacian Dragoș a explicat: „Nu este adevărat ceea ce susține domnul Bode, pentru că standardele erau foarte clare și în 2018, plagiatul este plagiat. Faptul de a nu cita un paragraf întreg și a-l considera că este creație proprie sau de a lua cuvânt cu cuvânt din opera altcuiva fără să pui ghilimelele erau și atunci aceleași standarde”.
„Sigur că discuțiile mai de finețe implică alte secțiuni pe care noi le-am considerat citări inadecvate sau incorecte, dar, indiferent de aceste discuții, există destul plagiat clasic, ca să spunem, încât să tragem concluzia că teza este afectată. Asta s-a întâmplat și la prima sesizare – indiferent că este 3% sau 5%, sau 10%, concluzia este aceeași, teza este afectată”, a adăugat președintele Comisiei de Etică.
El spune că organismul se poate pronunța doar pe baza unei sesizări.
„Nu există altă modalitate legală de a analiza, noi suntem exact ca și o instanță, comisia de etică, o comisie disciplinară. Noi nu putem să facem munca și procurorului, și a instanței, pentru că atunci nu mai suntem imparțiali, nu mai suntem independenți. Noi trebuie să primim dovezi, sesizările sunt dovezi, și ne pronunțăm pe baza lor. Cam asta este procedura. Asta nu s-a înteles și asta este până la urmă legea după care activăm”, a continuat Dacian Dragoș.
Referitor la decizia CCR invocată de ministrul Bode, profesorul universitar a spus: „Aici este diferențierea. Noi nu ne-am pronunțat pe fond, nu ne-am pronunțat cu privire la calitatea științifică a tezei. Noi nu spunem că are contribuție suficientă, n-are contribuție, aduce ceva nou, este original din această perspectivă”.
„Noi ne-am pronunțat exclusiv pe partea de etică, de abateri de etică. Pe partea de etică, noi considerăm că decizia Curții Constituționale nu se aplică, adică noi putem să analizăm oricând pe partea de etică. Ah, că nu putem să dăm sancțiunea retragerii titlului, asta e altă discuție (…). Mi se pare că semnalul public pe care îl dăm este important”, a mai spus Dacian Dragoș.