Președintele CCIR îl contrazice pe Dan Barna pe tema terenului Romexpo: Nu este niciun cadou. CCIR îl mai are încă 33 de ani de acum încolo. Mai rămâne să îl vindem pentru ajutor de înmormântări, că în rest le-am văzut pe toate

Publicat: 14 06. 2021, 17:43

Președintele Camerei de Comerț și Industrie (CCIR), Mihai Daraban, vine cu clarificări cu privire la situația terenului Romexpo. Totul, după ce vicepremierul Dan Barna a declarat racent că acest teren ar trebui luat din proprietatea CCIR, cedarea lui cu titlu gratuit către această instituție transformând statul român într-un ”Moș Crăciun imobiliar”. ”Dezvoltarea Romaniei nu se poate face prin devalizarea statului”, a susșinut coliderul USR PLUS. Într-o declarație pentru Lumea Justiției, Mihai Daranban a precizat că terenul Romexpo se află în folosința CCIR pentru următorii 33 de ani.

„Nu este niciun cadou.Eu nu văd unde este cadoul. Terenul dacă vreodată ar putea fi vândut, Camera de Comerț trebuie despăgubită la justa valoare, așa cum prevede legea. Pe de o parte, activele existente, pe de altă parte loss of profit la Romexpo pe o perioda de 33 de ani de acum încolo.Aceste despăgubiri s-ar ridica undeva la 200 de milioane de euro ca să aduci terenul la situația de liber de sarcini.Abia apoi poți spune că îl poți vinde. Statul nu are cum să despagubească CCIR ca să facă terenul liber de sarcini și să îl vândă cui vrea el. Sau cui vrea USR”, a declarat Mihai Daraban.

”Domnul Barna pe de o parte spune ca ar trebui vandut terenul si acesta sa se duca la fondul de pensii, domnul Nasui spune ca trebuie vandut terenul ca sa se despagubeasca Horeca. Mai ramane sa il vindem pentru ajutor de inmormantari, ca in rest le-am vazut pe toate”, a mai spus Daraban.

Președintele CCIR a precizat astfel că întreaga discuție pleacă de la o pistă falsă. ”aceea ca este vorba despre un teren viran pe care nu există nimic și pe care subit îl solicită Camera de Comerț, iar decideții politici au hotărât să îl dea Camerei de Comerț”.

”Nu se tine deloc cont de faptul ca pe acest teren exista cladiri, suprafete betonate, care sunt proprietate privata. Nu am auzit ca vreo entitate administrativa sa poata vinde cuiva fortat terenul de sub casa. Deocamdata tot ce este deasupra este proprietate privata si asta tin foarte mult sa se lamureasca. Vorbim despre aproape 60.000 metri patrati de cladiri, care sunt proprietate privata, sunt in activele societatii Romexpo. Asta este un lucru foarte clar.

Pe de alta parte, terenul a fost al Camerei de Comert din 1961 prin decretul Consiliului de ministri de la vremea respectiva, semnat de Chivu Stoica.

In al treilea rand, acest teren are o sarcina pe el. CCIR il mai are inca 33 de ani de acum incolo.Terenul nu este liber de sarcini. Daca era liber de sarcini, probabil ca nu mai exista de mult. Nu cred ca trebuie sa asteptam 2021 ca sa vedem ce se intampla cu acest teren”, a mai spus Mihai Daraban pentru Lumea Justiției.