Preşedintele Băsescu și premierul Ponta se întâlnesc pentru prima oară după referendum, în ședința CSAT de joi
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării se întrunește joi în ședință, începând de la ora 11:00, la solicitarea președintelui Traian Băsescu. Premierul Victor Ponta și-a anunțat participarea.
Aceasta va fi prima întâlnire dintre președinte și premier după referendum, informează Mediafax.
Pe ordinea de zi se va afla, printre altele, achiziţia avioanelor multirol F-16, din Portugalia. Ministrul Apărării, Corneliu Dobrițoiu, a anunțat că va face în ședința CSAT o propunere în aceste sens. (Detalii AICI)
Se vor avea în vedere și proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea strategiei de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. şi a mandatului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii pentru implementarea acesteia sau strategia pentru refacerea credibilităţii României, anunță Administrația Prezidențială.
Subiectul privatizării Oltchim nu va fi pe ordinea de zi, a anunțat luni Administrația Prezidențianlă, deși au existat zvonuri despre o discuție pe această temă. (Detalii AICI)