Preşedintele Băsescu îl primeşte joi, la Cotroceni, pe şeful MI6

Preşedintele Băsescu îl primeşte joi, la Cotroceni, pe şeful MI6
Foto: publika.md

Preşedintele Traian Băsescu îl primeşte, joi, la Palatul Cotroceni, pe John Sawers, şeful Serviciului de Informaţii Externe al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord – MI6.

Întâlnirea urmează să aibă loc la ora 16.00, informează Administraţia Prezidenţială.

Tot joi, de la ora 13.00, preşedintele Băsescu urmează să îl primească, la Palatul Cotroceni, pe generalul Philip M. Breedlove, comandantul suprem al forțelor aliate din Europa (SACEUR).

Sir John Sawers, de 59 de ani, este şef al MI6 de la 1 noiembrie 2009. Înainte de a conduce serviciile secrete britanice, Sawers a fost timp de doi ani ambasadorul Marii Britanii la ONU.

În perioada august 2003 – august 2007 a fost director politic la Foreign Office. Din această poziţie l-a consiliat pe ministrul de Externe pe probleme politice şi de securitate şi a negociat în numele MAE britanic cu partenerii internaţionali ai Londrei din cadrul G8, UE şi ONU, conform datelor postate pe site-ul MI6.

Între 2001 şi 2003 a fost ambasador în Egipt.

 

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`