Președintele Băsescu despre documentul dat liderilor europeni la Bruxelles: Era în interesul României ca acel document să fie dat

Publicat: 14 12. 2012, 14:47

Traian Băsescu a vorbit despre documentul pe care l-a înmânat, la Bruxelles, lui Francois Hollande și lui Martin Schulz, spunând că era în interesul României ca acele hârtii să fie date.

Presa a speculat pe subiectul acestui document, cu care președintele Traian Băsescu s-a prezentat în timpul fotografiei de grup de la Consiliul European.

„Cum credeți că mă duceam la fotografia de familie fără să-mi fi dorit ca acest lucru să nu se vadă? A avut și el anumite semnificații. l-am dat documentul lui Barroso, lui  Hollande și altor lideri. Era în interesul României ca acel document să fie dat”, a spus Băsescu, fără să spună însă ce conține acest document.

Imaginile cu Băsescu înmânându-i acest document lui Martin Schulz au fost surprinde de zeci de fotoreporteri, o serie de fotografii fiind puse și pe site-ul oficial al administrației prezidențiale din România.