Ovidiu Dranga a fost acreditat în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențial al României în Polonia, joi, după ce președintele Băsesu a semnat decretul privind numirea sa.
Cu o zi înainte, secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe Ovidiu Dranga a fost anunțat drept propunerea pentru a prelua postul de ambasador în Republica Polonă, el primind agrementul Varșoviei în acest sens.
Dranga a ocupat până în prezent şi funcţia de purtător de cuvânt al MAE, fiind înlocuit miercuri de diplomatul Brânduşa Predescu, potrivit unui comunicat al instituţiei. În perioada 2008 – 2012, Dranga a fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Belgia, citează Agerpres.
Tot joi, preşedintele Băsescu a semnat decretul privind acreditarea lui Lucian Fătu în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Elenă.