Preşedintele AEP: Românii din diaspora se pot înscrie în Registrul Electoral de la 1 aprilie 2016. Perioada electorală pentru alegerile parlamentare ar putea începe în septembrie anul viitor

Publicat: 05 08. 2015, 19:21

Românii din diaspora vor avea la dispoziţie aproximativ cinci luni, începând de la 1 aprilie, pentru a se înscrie în Registrul Electoral, potrivit președintelui AEP, Ana Maria Pătru, care a menționat că perioada electorală pentru alegerile parlamentare ar putea începe în septembrie 2016.

„Pentru alegerile parlamentare de anul viitor, solicitările cetăţenilor români cu domiciliul în ţară şi reşedinţa în străinătate sau cu domiciliul în străinătate vor trebui depuse începând cu 1 aprilie şi până la expirarea a 48 de ore de la data începerii perioadei electorale. Astfel, alegătorii români din străinătate vor avea la dispoziţie aproximativ cinci luni pentru depunerea cererilor, în condiţiile în care perioada electorală va începe, cel mai probabil, în septembrie”, a precizat Ana Maria Pătru, citată de Mediafax.

Actualizarea Registrului Electoral cu datele alegătorilor români din diaspora care fac cereri pentru a fi înscrişi în această bază de date se va face în cel mult 10 zile lucrătoare de la data înregistrării solicitării.

„Ne bazăm pe implicarea şi sprijinul alegătorilor români din străinătate, pe care îi îndemnăm să se înscrie în Registrul Electoral, în termenul prevăzut de lege. Astfel, vor putea fi înfiinţate suficiente secţii de votare în diaspora, inclusiv în localităţile din străinătate unde sunt cel puţin 100 de alegători”, a mai afirmat Ana Maria Pătru.

Registrul Electoral va fi extins şi pentru românii din diaspora, iar modificările aduse vor permite românilor din străinătate să voteze cât mai aproape de locul în care îşi au domiciliul sau reşedinţa, fără să mai stea la cozi, potrivit purtătorului de cuvânt al AEP, Marian Muhuleţ.

Extinderea Registrului Electoral pentru românii din diaspora face parte dintr-un acord-cadru multianual, care se întinde pe patru ani şi care prevede, de asemenea, mentenanţa şi modernizarea Registrului.

Valoarea estimativă a proiectului publicat, miercuri, 29 iulie, de AEP în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice este de 8,4 milioane de euro, cu TVA inclusă.