Președintele a decorat mai mulți voluntari din echipele de prim ajutor în situații de urgență. Klaus Iohannis: România va deveni țara pe care ne-o dorim prin implicarea solidară a cât mai multor oameni responsabili (VIDEO)
Asumarea responsabilității sociale este o alegere a celor mi puternici, a celor care nu pot trece nepăsători pe lângă nedreptate, boală sau sărăcie, a declarat Președintele României, Klaus Iohannis, marți, la Palatul Cotroceni, la ceremonia de decorare a unor voluntari din echipele de acordare a primului ajutor în caz de situații de urgență.
Mai mulți voluntari din echipele de prim ajutor în situații de urgență, decorați de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul pentru promovarea drepturilor omului și angajament social”
„Sunt onorat să găzduiesc acest eveniment, care marchează prețuirea și recunoștința pentru contribuția dumneavoastră esențială la dezvoltarea unei societăți mai bune. România va deveni țara pe care ne-o dorim prin implicarea solidară a cât mai multor oameni responsabili, care își sacrifică timpul și sunt gata să își pună abilitățile în slujba ajutorării semenilor pentru a reduce marginalizarea și inechitățile, pentru a combate sărăcia și abuzurile. Dumneavoastră, cei prezenți astăzi aici, ați fost un sprijin important pentru cadrele medicale care se luptă zilnic pentru a salva vieți într-una dintre cele mai grave crize sanitare din istorie. În acești ultimi doi ani, ați fost alături de cei mai greu încercați și le-ați alinat durerea, le-ați dat speranță că acest calvar se va termina, iar ei se vor putea întoarce sănătoși acasă, alături de cei dragi”, a declarat șeful statului.
Președintele României le-a mulțumit pentru întreaga activitate depusă.
„Ați văzut chipuri brăzdate de suferință, ochi înlăcrimați care implorau salvarea și v-ați confruntat cu dezzolarea. Cu toate acestea, ați găsit mereu puterea de a merge mai departe, înfruntând pericolul indiferent de consecințe. Vă mulțumesc pentru tot ce faceți, pentru că nu ați ezitat să puneți pe primul loc binele celorlalți. Curajul cu care v-ați adaptat acestei perioade extrem de dificile este exemplar, în contextul în care pandemia de COVID-19 a însemnat în primul rând foarte multă incertitudine. În aceste momente excepționale pe care le traversăm cu toții, acțiunile dumneavoastră reîncarcă de semnificație concepte precum cel de voluntariat și de angajament social”, a adăugat Klaus Iohannis.
El a subliniat că „asumarea responsabilității sociale este o alegere a celor mai puternici, a celor care nu pot trece nepăsători pe lângă nedreptate, boală ori sărăcie”.
„Recunoscând meritele celor decorați cu acest ordin, statul român prețuiește potențialul societății civile, precum și capacitatea fiecărui cetățean de a contribui la edificarea unei Românii mai bune. Curajul și altruismul de care dați dovadă creează premisele pentru o națiune puternică și solidară. Sunt bucuros că astăzi am această ocazie de a vă arăta faptul că românii vă văd și vă apreciază. Ne înclinăm în fața dârzeniei și compasiunii pe care le manifestați zi de zi. Sacrificiile pe care le faceți atât dumneavoastră, cât și familiile dumneavoastră, puterea interioară pe care o emanați de fiecare dată când luptați pentru viețile celor aflați în suferință, voința și energia sunt valori care ajută societatea noastră să se primenească din punct de vedere moral”, a mai spus șeful statului.