Președinte UNPR: O moțiune de cenzură nu ar fi necesară

Președinte UNPR: O moțiune de cenzură nu ar fi necesară

Valeriu Steriu, președintele UNPR, a declarat că o moțiune de cenzură nu este necesară în condițiile în care joi PSD, ALDE și UNPR vor discuta despre o eventuală demitere a Guvernului Cioloș prin moțiune de cenzură și organizarea de alegeri anticipate.

"În opinia mea, vă spun sincer, nu s-ar impune. UNPR-ul a militat întotdeauna pentru stabilitatea politică şi evident, chiar dacă lucrurile nu merg în direcţia cea mai mulţumitoare din multe puncte de vedere economic, credem totuşi că stabilitatea politică este cea care ar fi prioritară în perioada următoare. Vom discuta şi cu partenerii, pentru a vedea şi opinia dânşilor. Ajustările se pot face la nivelul Guvernului şi în eşaloanele de miniştri, nu trebuie neapărat o remaniere de amploare şi instalarea unui Guvern politic cu puţin înaintea unei runde de alegeri care va fi în această toamnă" a spus Steriu într-un interviu la RFI.

Întrebat despre ce ar putea reproșa guvernului el a menționat dificultățile din domeniul finanțării și asigurării activităților agricole, problemele din domeniul sănătății și greșelile pe partea de comunicare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`