Președintele Iohannis: Starea de urgență va fi înlocuită, din 15 mai, cu starea de alertă. Se redeschid frizeriile, cabinetele stomatologice și muzeele. Fără grupuri mai mai mari de 3 persoane. Ieșiri din localitate, doar cu motive justificate

Publicat: 04 05. 2020, 10:20
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, luni, că starea de urgență din România nu va fi prelungită și se va încheia în 14 mai, dar a precizat că, din 15 mai, la nivel național va fi declarată stare de alertă. Șeful statului a explicat că, odată cu actualizarea regimului de restricții, vor fi redeschise frizeriile și celelalte saloane de îngrijire, precum și cabinetele stomatologice. Totodată, va fi permisă deplasarea în interiorul localității fără a declara destinația în prealabil, dar că în continuare va fi recomandat statul în casă pe cât posibil. Va fi păstrată interdicția grupurilor mai mari de trei persoane și vom putea ieși din localitate doar cu motive justificate, precum cele de interes profesional, de sănătate etc.

România intră în stare de alertă din 15 mai, a anunțat președintele Iohannis

„Am finalizat întâlnirea pe care am avut-o cu premierul și mai mulți miniștri, și consilieri. Am analizat situația în care ne aflăm din punct de vedere epidemiologic și al situației stării de urgență. Încep cu ceva legat de zilele care au trecut. Weekendul de 1 mai am văzut cu toții că lucrurile au stat destul de bine. Trebuie să spun, sunt foarte mulțumit de felul în care oamenii au reacționat la apelul autorităților. Au stat acasă și, chiar dacă a fost 1 mai, nu am avut încălcări semnificative ale regulilor, deci lucrurile au decurs bine”, a declarat Iohannis.

Șeful statului a explicat că din 15 mai vom avea, de exemplu, la dispoziție iarăși saloanele de îngrijire personală, deci se vor redeschide saloanele de coafură, frizeriile șamd. De asemenea, din 15 mai se vor redeschide cabinetele stomatologice și muzeele, dar toate în condiții speciale de distanțare, de igienă, cu toții, repet și o să o mai repet, vom purta mască de protecție când suntem în spații publice închise sau când ne deplasăm cu transportul public în comun.

După 15 mai putem în principiu să ne deplasăm în interiorul localității, dar este clar că nu este bine să exagerăm. Deplasările să se facă atunci când sunt necesare, dar nu va mai fi nevoie să declarăm în prealabil unde mergem. Este un prim pas important. Așa-numita relaxare se va face pas cu pas. Un astfel de pas fiind de regulă cam de două săptămâni. Deci unele măsuri le vom lua începând din 15 mai, dar următorul calup de măsuri de relaxare va veni probabil la începutul lui iunie etc, a mai adăugat președintele Iohannis.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Știrea inițială // Președintele Klaus Iohannis a susținut, luni, ora 12, la Palatul Cotroceni, o ședință în care au fost analizate măsuri ale Guvernului înlupta cu pandemia de COVID-19 și efectele sale în România. La întâlnire vor mai participa premierul Ludovic Orban, dar și o serie de miniștri din cabinetul liberal, precum Macel Vela (Interne), Nelu Tătaru (Sănătate), Nicolae Ciucă (Apărare Națională), Virgil Popescu (Economie, Energie și Mediul de Afaceri), Monica Anisie (Educație și Cercetare), precum și Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență cu rang de secretar de stat.

Președintele Iohannis, în ședință cu premierul Orban și o serie de miniștri

Vestea vine în contextul în care, odată cu momentul 15 mai, când ar trebui să expire starea de urgență de pe întreg teritoriul țării, România ar putea intra într-o nouă paradigmă de luptă cu pandemia de COVID-19 și efectele sale. Autoritățile iau în calcul mai multe scenarii, inclusiv prelungirea situației excepționale dacă situația o va impune, dar este posibilă și o relaxare a restricțiilor de carantină.

„Există toate scenariile pe masă. Există inclusiv posibilitatea prelungirii stării de urgenţă, există scenariul modificării acestei situaţii şi declarării stării de alertă care să permită autorităţilor adoptarea unor măsuri restrictive în continuare, de o amploare mai mică, aşa cum există posibilitatea renunţării la situaţia de urgenţă”, declara Ionel Dancă, șeful Cancelariei primului-ministru, duminică.

În orice caz, chiar și într-o eventuală relaxarea, viața românilor după 15 mai va fi, în continuare, marcată de o serie de restricții. Anterior anunțului făcut de Ionel Dancă, în 28 aprilie, președintele Klaus Iohannis a explicat că nu vom putea pleca din localitate „decât pentru un motiv serios”, nu vom putea merge la mall sau restaurante, iar marile festivaluri probabilnu vor mai avea loc în 2020. Dacă se vor relua, competițiile sportive nu se vor mai bucura de audiență fizică.

„Vor rămâne foarte multe restricții în vigoare. Nu vom putea să ne întâlnim decât maximum câte trei. Nu vom putea, o vreme destul de bună, să ieșim, de exemplu, la restaurant sau la mall. Nu vom putea, imediat după 15 mai, nici măcar să plecăm din localitate decât dacă avem un motiv foarte serios. Aceste lucruri, sigur, vor fi încă detaliate. În majoritatea unităților, fie ele comerciale sau economice, sau de stat, la ușă va fi cineva care ne măsoară temperatura, să nu permitem accesul persoanelor bolnave, fiindcă ele reprezintă un risc. (…) Marile festivaluri probabil nu vor avea loc în acest an. Nu putem să riscăm să avem un număr mare de persoane adunate într-un loc. Știu că sunt mulți care își doresc, de exemplu, să se reia competițiile sportive. Dacă se vor relua, există o probabilitate mare să se reia fără spectatori”, a afirmat președintele Iohannis.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.