Premierul Victor Ponta: Guvernul va organiza referendum privind aderarea României la Zona Euro dacă se impune politic
Guvernul va organiza un referendum cu privire la aderarea României la Zona Euro dacă se va impune din punct de vedere politic, a declarat premierul Victor Ponta, precizând că termenul obiectivului rămâne 1 iulie 2019, când România va prelua preşedinţia Uniunii Europene.
Premierul nu a abordat această variantă săptămâna trecută în timpul discuțiilor pe care le-a avut cu preşedintele Klaus Iohannis, cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi cu ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, dar a apreciat că este o idee bună.
„În final, dacă se va considera din punct de vedere politic să facem şi un referendum pentru asta…uite, nu m-am gândit în acest moment la asta, dar nu ştiu dacă e o idee rea, e o idee bună”, a spus Ponta, citat de Mediafax.
Preşedintele va avea, în viitor, discuţii şi cu reprezentanţi ai Parlamentului, sindicatelor şi patronatelor, a subliniat Ponta.