Premierul Victor Ponta deține trei apartamente în București și o casă în Gorj. VEZI aici de bunuri mai are șeful Guvernului

Publicat: 02 05. 2013, 20:58

Trei apartamente în Capitală şi o casă în judeţul Gorj. Toate se află în posesia premierului Victor Ponta, conform declaraţiei sale de avere, actualizată recent. Potrivit aceluiaşi document, premierul are şi conturi bancare, de 58 de mii de euro şi respectiv de 12 mii de lei.

După ce a lichidat patrimoniul cabinetului său de avocat, premierul Victor Ponta are în posesie, conform declaraţiei sale de avere, alte două apartamente, o maşină şi câteva zeci de mii de euro. Ceea ce înseamnă că primul ministru este acum proprietarul a trei apartamente în Capitală, a unei case în judeţul Gorj şi a două autoturisme – dublu faţă de cât deţinea şi declara până acum.

Astfel, pe lângă casa din comuna Baia de Fier, liderul PSD deţine din 2012 un apartament de aproape 95 de metri pătraţi în Bucureşti, împreună cu soţia, Daciana Sârbu, dar şi alte două locuinte de câte 65 de metri pătraţi, transferate de la Cabinetul de avocatură, desfiinţat recent.

În martie 2012, Victor Ponta a vândut alte două imobile. Un apartament de 130.000 de euro şi o garsonieră de 80.000 de euro.

Desfiinţarea cabinetului i-a rotunjit premierului şi conturile personale. Tot în declaraţia sa de avere, în aprilie anul acesta, Victor Ponta avea în conturi 58.000 de euro şi 12.000 de lei, faţă de 14.000 de euro şi 12.000 de lei cât avea la începutul anului.

În aprilie, Victor Ponta anunţa că şi-a desfiinţat definitiv Cabinetul de avocatură, tăind astfel punţile cu vechea sa meserie, aşa cum a declarat chiar el. Liderul PSD s-a suspendat din Baroul Bucureşti anul trecut, în mai, după ce a devenit premier.

Declarația de avere a premierului Victor Ponta

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed: