Premierul Victor Ponta: Cazul Grăjdan, o problemă pentru PSD. Totul a fost o greșeală
Premierul Victor Ponta a admis, miercuri, că toată tevatura creată în jurul fostului șef al ISC Adrian Grăjdan a fost în mod categoric o problemă pentru PSD, însă a precizat că prin demiterea acestuia a arătat că totul a fost o greșeală, potrivit Mediafax.
„A fost o problemă, categoric da. Şi prin toate măsurile pe care le-am luat – l-am dat afară, am retras adresa – am arătat că totul a fost o greşeală„, a spus Ponta.
Șeful Guvernului a adăugat că va cere să se verifice personal faptul că el nu a vorbit cu Grăjdan, evitând presupusa convorbire dintre Adrian Năstase și fostul șef al ISC.
”Eu o să cer să se verifice că eu nu am vorbit niciodată cu domnul Grăjdan, asta o să cer să se verifice. Ce pot să spun? Daţi-mi voie să nu comentez. Nu am vorbit în viaţa mea cu domnul Grăjdan. L-am dat afară imediat ce a greşit, am retras adresa. Sigur,a fost o problemă pentru noi, dar prin tot ce am făcut am arătat că nu a fost vorba, cel puţin din partea mea, de absolut nimic făcut intenţionat„, a mai zis Ponta.
Procurorii DNA susțin că Adrian Năstase l-a sunat pe Adrian Grăjdan, în ziua în care ISC s-a retras ca parte civilă din dosarul „Trofeul Calității”.