Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, joi, după întâlnirea avută cu partidele din Coaliția de guvernare, că depunerea moțiunii de cenzură a Opoziției îl bucură, fiind un semn al exprimării democratice, apreciind totodată că are șansa de a se adresa Parlamentului și populației, arată Mediafax.
„E foarte bine că este aşa. Este şi un semn al exprimării democratice, a funcţionării democraţiei din România şi, pe de altă parte, îmi dă şi mie ocazia să mă adresez Parlamentului şi cetăţenilor români„, a spus Ungureanu.
Acesta a precizat că nu are nicio emoție privind moțiunea de cenzură depusă de USL, spunând în același timp că nu poate cere mobilizarea parlamentarilor Puterii, acest fapt revenind șefilor de grupuri parlamentare.
„Eu nu pot să fac apel la mobilizare. O fac şefii partidelor, şefii de grupuri parlamentare. Eu constat situaţia, discut cu partidele din coaliţia care susţine Guvernul şi e natural să fie aşa„, a încheiat șeful Executivului.
Moțiunea de cenzură „Opriți Guvernul șantajat” a Opoziției a fost depusă, miercuri, la Biroul Permanent al Camerei, fiind semnată de 116 parlamentari.