Premierul Ungureanu, despre o mișcare politică proprie: Este o așteptare, însă mă gândesc în viitor
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, miercuri, la emisiunea „Sub semnul întrebării” difuzată de B1 TV, că, în ceea ce privește posibilitatea lansării unei formațiuni politice proprii, că este o așteptare, însă se gândește în viitor la parametrii ce ar trebui îndepliniți pentru ca aceasta să prindă formă.
Acesta a precizat că nu dorește să ofere un răspuns fix, din moment ce prima oară când a vorbit despre această posibilitate a fost luat drept arogant și îndrăzneț.
„Este o așteptare, când am spus asta, în urmă cu două săptămâni, menționând categoriile de români atrași de mesajul persoanei care îl emite, am fost catalogat ca fie prea îndrăzneț, fie arogant, mi-am învățat lecția. Vreau să vă spun atât, este o așteptare. Cum ar putea această așteptare să ia formă ține de mulți parametri, de un număr mare de proiecte tehnice de construcție a unei mișcări, de la mesajul ideologic la forma de comunicare„, a explicat invitatul.
Șeful Guvernului a mai spus că în momentul în care s-ar decide să facă acest lucru, va trebui să aibă sprijin din partea persoanelor sale de încredere și ca aceastea să-i împărtășească mesajul și dorința schimbării la față a României.
„Eu nu sunt însă ca în Epopeea lui Ulise, o sirenă care atrage spre pierzanie oameni. Deocamdată, constat așteptare, gândindu-mă proiectiv, dar pasul acela îl voi face în momentul în care voi ști că voi călca pe un teren ferm. Când voi ști că lângă mine se adună oamenii în care am încredere și care sunt mânați de aceeași bună credință în încercarea de a schimba ce trebuie schimbat în această țară„, a adăugat premierul.
Ungureanu a încheiat spunând că, per total, România trebuie să-și recapete valorile fundamentale pierdute.
„Mă recunosc în partea de centru-dreapta a ideologiei. Cred în faptul că există valori fundamentale în societatea românească pe care trebuie să le recâștigăm„, a încheiat MRU.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf