Premierul Ungureanu a părăsit nervos şedinţa coaliţiei, acuzând presiuni pentru alocările bugetare
Premierul Ungureanu a părăsit, luni, şedinţa coaliţiei şi a cerut miniştrilor Justiţiei şi Finanţelor, aflaţi la discuţii, să părăsească sala împreună cu el, după ce liderii partidelor de la putere au spus că vor veni la vot în Parlament doar dacă Guvernul decide anumite alocări bugetare.
Potrivit Mediafax premierul aproape că a trântit uşa sălii în care avea loc, luni, şedinţa coaliţiei şi a spus că se fac presiuni prea mari. El le-a cerut să iasă din sală şi miniştrilor Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi Finanţelor, Bogdan Drăgoi, prezenţi şi ei la discuţii.
Potrivit unor surse politice, Ungureanu a fost deranjat mai ales de atitudinea liderilor PDL, care ar fi condiţionat prezenţa la vot în Parlament pentru susţinerea iniţiativelor legislative ale Guvernului de solicitarea ca şeful Guvernului să dispună alocarea de fonduri bugetare către anumite circumscripţii electorale.
Potrivit acelorași surse lista cu solicitări cuprinde în special alocări pentru localităţile aflate în circumscripţiile electorale în care au fost aleşi deputaţii şi senatorii partidelor aflate la putere.
Premierul ar fi susținut că respectivele cheltuieli nu se justifică, deși liderii coaliţiei ar fi replicat că „pe vremea fostului Guvern se putea.”
Vezi reacția Elenei Udrea referitor la gestul lui Ungureanu
Vezi reacția lui Ioan Oltean referitor la gestul lui Ungureanu