Premierul Turciei: 4 persoane și-au pierdut viața în timpul manifestărilor de pe întreg teritoriul țării
Protestele din Turcia care au luat amploare în ultimele 12 zile s-au soldat cu moartea a 4 persoane, dintre care 3 manifestanți și un polițist.
Bilanțul victimelor a fost prezentat de premierul Recep Tayyip Erdogan într-un discurs susţinut în Parlament, la Ankara, informează AFP.
„Trei tineri şi un poliţist şi-au pierdut viaţa în evenimente”, a declarat Erdogan deputaţilor din formaţiunea sa, AKP.
Erdogan a asigurat marţi că Guvernul său nu va mai da dovadă de niciun fel de „toleranţă” faţă de manifestanţii care cer de 12 zile demisia sa, în toată Turcia, relatează AFP. „Acest dosar s-a încheiat. Nu vom mai da dovadă de toleranţă”, a declarat Erdogan în cadrul unui discurs susţinut în faţa deputaţilor din cadrul Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), cu câteva ore după ce poliţia a preluat controlul pieţei Taksim din Istanbul.
Marți dimineața, zeci de poliţişti antirevoltă au luat marţi dimineață cu asalt Piaţa Taksim, utilizând la scară largă grenade lacrimogene.
Polițiștii au luat cu asalt baricadele ridicate de manifestanţi pe anumite bulevarde ce duc spre piaţă, dar nu se îndreptau spre Parcul Gezi, unde sute de protestatari şi-au instalat corturi.
În plus forţele de ordine au început să dea jos bannerele de mari dimensiuni care au fost atârnate de protestatari pe o clădire de pe marginea pieţei. (Detalii AICI)