Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a vorbit, duminică, despre intervenția în forță a poliției în parcul Taksim pentru a-l evacua, spunând că era de ”datoria” sa să ”curețe” piața.
„Am spus că am ajuns la capăt. Că a devenit insuportabil. Ieri, operaţiunea a fost desfăşurată şi (piaţa Taksim şi parcul Gezi) au fost curăţate (…) era datoria mea de premeir. Nu vom abandona această piaţă teroriştilor”, a declarat Erdogan, în faţa celor peste 100.000 de susţinători ai săi reuniţi la Istanbul, citează Mediafax.
Acesta li s-a adresat protestatarilor spunând că nu se pot organiza reuniuni ad-hoc peste tot, amintind că parcul Gezi și piața Taksim nu sunt proprietățile lor.
În cadrul discursului său, Erdogan, al cărui partid islamo-conservator a ajuns la putere în 2002, a apărat acţiunea poliţiei şi le-a dat întâlnire contestatarilor la alegerile municipale din martie 2014. „Dacă nu vreţi să ne mai vedeţi la putere, soluţia există: alegerile”, a declarat el.