Premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, s-a întânit miercuri cu reprezentanţi ai protestatarilor antiguvernamentali, pe fondul manuifestaţilor care durează de două săptămâni, relatează AFP. Erdogan a primit o delegaţie formată din 11 reprezentanţi ai protestatarilor, alcătuită în principal din artişti, profesori universitari şi arhitecţi. Întrevederea a avut loc la sediul Partidului Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP), condus de Erdogan.
Mişcarea Solidaritate Taksim, platforma celor 116 partide şi asociaţii care au organizat protestele din Parcul Taksim Gezi, a denunţat această reuniune, la care nu a fost invitată.
„Anunţăm că niciun membru al Mişcării Solidaritate Taksim nu a fost invitat şi nu va participa la discuţii”, a comunicat organizaţia.