Premierul Sorin Grindeanu a numit doi secretari de stat la Ministerul Agriculturii
Premierul Sorin Grindeanu a numit în funcție doi secretari de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Botănoiu și Alexandru-Dănuț Potor, iar deciziile au fost publicate în Monitorul Oficial.
Daniel Botănoiu își reia activitatea pentru postul pe care l-a deținut în urmă cu trei luni. Acesta a fost numit secretar de stat în Ministerul Agriculturii în anul 2012 și a fost menținut în funcție de către ministrul tehnocrat, Achim Irimescu, până în octombrie 2016.
Alexandru Potor este președintele Federației Naționale a Grupurilor de Acțiune Locală din România. Acesta a fost propus pentru un post de secretar de stat în anul 2015, imediat după instalarea guvernului Cioloș, însă numirea nu s-a mai făcut. De asemenea, Potor a candidat și pentru alegerile parlamentare din 2016, fiind pe locul 3 al listei PSD pentru Senat, însă nu a reușit să obțină mandatul, potrivit news.ro.