Premierul și vicepremierul, la Sibiu, pentru proiectul noului spital județean. Ludovic Orban: Va deveni un centru medical extrem de important / Raluca Turcan: Acum patru ani era la nivel de vis (VIDEO)

Publicat: 30 07. 2020, 12:29
Foto: Inqum Photos / George Călin

Ludovic Orban și Raluca Turcan au anunțat, joi, un acord pentru construcția unui nou spital județean la Sibiu.Prim-ministrul a declarat că este convins că proiectul se va materaliza într-un centru medical „extrem de important”, în timp ce vicepremierul a subliniat că, în urmă cu patru ani, astfel de planuri erau doar „la nivel de vis”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Premierul Ludovic Orbanși vicepremierul Raluca Turcan, la Sibiu, pentru proiectul noului spital județean

„Sunt convins că va deveni un centru extrem de important medical în România. În ce ne privește, repet mesajul, Guvernul sprijină acest proiect, așa cum toate proiectele de dezvoltare a calității serviciilor medicale, indiferent că este vorba de spitale, de dotare cu echipamente, că este vorba de susținerea medicinei de familie sau medicinei din ambulatoriu, toate aceste proiecte reprezintă o prioritate pentru Guvernul pe care îl conduc. Pe lângă spitalele regionale Iași, Cluj-Napoca și Craiova, pentru care s-a semnat contractul de finanțare pentru construcția lor din fonduri europene, Guvernul sprijină și spitalul din Sibiu, și spitalul din Brașov, și multe alte proiecte care unele dintre ele, ca proiectul acesta, sunt inițiate de autoritățile locale”, a declarat premierul Ludovic Orban.

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat că înțelegerea pentru construcția unui nou spital județean reprezintă „un acord pentru cel mai important proiect de investiții din județul Sibiu, din ultimii 30 de ani”.

Domnule prim-ministru, doamnă președintă a Consiliului Județean, Daniela Câmpean, dragi colegi miniștri, stimați reprezentanți ai autorităților publice locale, eu vă mulțumesc pentru faptul că, astăzi, la Sibiu, încheiem un acord pentru construcția unui nou spital județean. Este un acord pentru cel mai important proiect de investiții din județul Sibiu, din ultimii 30 de ani. Acum patru ani de zile, acest proiect era la nivel de vis și foarte puțini credeau în proiectul unui nou spital județean la Sibiu”.

Criza sanitară COVID-19 stabilește două recorduri negative noi

Vizita celor doi demnitari la Sibiu vine chiar în ziua în care sistemul sanitar este marcat de două recorduri negative în ceea ce privește epidemia de coronavirus, unul vizând cazurile noi, iar celălalt referitor la numărul de pacienți internați în secțiile de terapie intensivă din țară. Până la ora actuală, autoritățile române auconfirmat la nivel național49.591 de cazuri de COVID-19 și2.304de decese legate de această boală infecțioasă.