Premierul Republicii Moldova: Instituțiile statului au determinat că George Simion face parte din efortul de destabilizare în țară și i-am comunicat și premierului Ciolacu

Premierul Republicii Moldova: Instituțiile statului au determinat că George Simion face parte din efortul de destabilizare în țară și i-am comunicat și premierului Ciolacu
George Simion, liderul AUR. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a explicat luni că instituțiile de la Chișinău au luat decizia de a-i prelungi lui George Simion interdicția de intrare în țară pentru că acesta “face parte din efortul de destabilizare în Republica Moldova”.

De ce este interzis George Simion în Republica Moldova

„Instituțiile statului au determinat că George Simion face parte din efortul de destabilizare în Republica Moldova, și acest lucru i l-am comunicat și premierului Ciolacu. Înseamnă că participă la un efort de destabilizare în Republica Moldova. Este o decizie a instituțiilor care instituțiile au determinat acest factor de risc și au luat decizia corespunzătoare”, a declarat premierul Recean la Pro TV Chișinău.

Autoritățile de la Chișinău au decis prelungirea pentru încă 5 ani a interdicțieid e intrare în țară pentru George Simion.

Valentin Dediu, fost director interimar al serviciului secret (SIS) din Republica Moldova în perioada 2011-2013, a declarat la TVR Moldova că „George Simion a nimerit cumva sub vizorul serviciilor speciale rusești, sau materiale compromițătoare, sau cu bani”.

George Simion a negat acuzațiile făcute de directorul interimar SIS:  ”Îi mulțumesc domnului Dediu că a confirmat ce spun de mult: nu am avut interacțiuni cu serviciile rusești în activitatea mea de lider civic, unionist. Altminteri, referitor la mesajele actuale pe care le promovez și le-am tot promovat în spațiul public, îl asigur pe domnul Dediu că nu e vorba nici de bani, nici de materiale compromițătoare, ci doar de constanță. Ce ziceam în 2006-2009, când era șeful SIS, sau 2016, spun și în 2024: nu există justificare pentru a mai menţine pactul nazisto-sovietic Ribbentrop-Molotov, care i-a împărţit pe români în două state”, a transmis George Simion pentru G4media.

Solicitarea premierului Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat în 30 ianuarie că va cere oficial autorităților din Ucraina și Republica Moldova să comunice motivele pentru care liderul partidului extremist George Simion are interdicție de intrare în ambele țări.

„Nu poate să explice public şi haideţi să nu ne jucăm cu lucruri care totuşi ţin de… Am acces la informaţie. Asta nu înseamnă că voi avea posibilitatea să le fac public. Dar voi adresa această cerere să ştiu la prim-miniştrii. Dacă dânşii doresc, dânşii ei sunt furnizori de informaţie. Nu sunt eu. E un respect interstatal. Dacă dânşii doresc să facă aceste informaţii publice, m-aş bucura. Dacă ele există. Staţi să vedem. Dar presupun că există două decizii, că nu are voie în Republica Moldova şi nu are voie în Ucraina. Ceva a stat la baza acestor decizii”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / Simion, despre momentul în care a jignit-o pe Șoșoacă: „A fost un derapaj regretabil” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)
17:43 - Blocaje în trafic, după prima zăpadă abundentă din an. Șoferii au stat ore întregi în coloane. Recomandările polițiștilor
17:40 - Curtea de Apel București menține controlul judiciar în cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, dar le permite să iasă din țară. Ei nu pot părăsi, însă, spațiul UE. Decizia e definitivă
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)
16:49 - Elena Lasconi, întrebată la dezbaterea electorală organizată de Micutzu, dacă va fi de acord cu noi taxe și impozite pentru a reduce deficitul bugetar: „Vă garantez pentru guvernul de dreapta că acest lucru nu se va întâmpla” (VIDEO)
16:47 - Băsescu, despre promisiunea lui Ciolacu de reindustrializare a României: Păi, cine a dezindustrializat-o? Nu Năstase și PSD? / Cei care pretind că ne-am dat petrolul și gazele ca șpagă ca să intrăm în UE sunt niște lichele! (VIDEO)
16:38 - Incendiu de proporții în Vâlcea, pe Valea Oltului. Peste 10 hectare de pădure au fost afectate