Premierul Ponta s-a întâlnit cu ambasadorul Rusiei la București pentru discuții privind privatizarea Oltchim

Publicat: 08 10. 2012, 15:01
Foto: DCNews

Premierul Victor Ponta a avut o întrevedere, la sediul Guvernului, cu ambasadorul rus la București pentru a discuta chestiuni legate de viitoare privatizare a combinatului Oltchim.

La întâlnirea celor doi au participat și miniștrii Economiei și Finanțelor.

Luni dimimneaţa, premierul s-a întâlnit la Guvern cu ministrul Finanţelor şi şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru a discuta despre repornirea Oltchim (OLT), având ulterior şi o convorbire prin telefon cu Joaquin Almunia, comisar european pentru concurenţă, despre susţinerea financiară a combinatului.

Victor Ponta a anunțat zilele trecute că Executivul va solicita FMI și CE permisiunea ca viitoarea privatizare a Olthcim să se deruleze prin negociere cu un investitor strategic și nu prin licitație deschisă oricui.

El a susţinut că şi-ar dori la Oltchim şi un investitor american, englez sau francez, dar a precizat că investitorii din aceste ţări dispun deja de propriile combinate şi că doar grupul rus TISE s-a arătat interesat în mod concret, discuţiile cu investitorul rus fiind purtate prin intermediul ambasadei şi nu prin intermediari.

Guvernul a transmis Comisiei Europene avizul pentru ca la Oltchim să fie acordat un împrumut până în 10 milioane euro şi aşteaptă răspunsul Executivului comunitar într-un interval de 30 zile.

Reprezentanţi ai ministerelor Economiei şi Finanţelor, AVAS, Electrica şi ai unor bănci care au de recuperat bani de la Oltchim vor înfiinţa Comitetul pentru Stabilizarea Financiară a Oltchim (CSFO), care-şi propune plata salariilor restante, repornirea activităţii şi găsirea unui investitor.

Combinatul chimic va fi restructurat şi reorganizat, iar investitorul trebuie să aibă o capacitate financiară care să poată asigura operarea Oltchim şi Arpechim la un nivel cât mai apropiat de capacitatea de producţie potenţială a acestora.

Ministerele Finanţelor şi Economiei au avut în ultimele zile mai multe runde de discuţii cu principalii creditori ai Oltchim.

Ministerul Economiei deţine 54,8% din acţiunile combinatului chimic. În acţionariat se mai regăsesc compania germană PCC SE (18,32%) şi fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, care deţine prin Nachbar Services 14,02% din titluri.