Premierul Ponta pentru BBC: Am verificat toate informațiile și nu există nereguli în cazul cărnii de cal

Premierul Ponta pentru BBC: Am verificat toate informațiile și nu există nereguli în cazul cărnii de cal

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, pentru BBC News, că autoritățile din țară au verificat toate informațiile disponibile în cazul cărnii de cal și în ce privește procesarea acesteia și nu s-a găsit nicio neregulă.

Ponta a completat că acest scandal afectează dreptul consumatorului european la siguranța alimentară și că nu este doar o problemă pentru țările implicate.

„Este afectat dreptul absolut al consumatorului european de a şti cu exactitate ce anume aliment este şi de unde provine”, a spus Ponta.

Scandalul a luat o dimensiune europeană după ce carne de cal, în loc de carne de vită, a fost descoperită săptămâna trecută în lasagna vândută sub marca Findus în Marea Britanie. Aceste pachete au fost produse de subcontractantul francez Comigel.

Carnea respectivă, care ar proveni din România potrivit autorităţilor franceze, ar fi trecut pe la un comerciant olandez, apoi cipriot, după care a ajuns la procesatorul francez Spanghero şi a fost redirecţionată către preparatorul Comigel.

Ancheta efectuată în diferite ţări nu a stabilit, până în prezent, în ce ţară a fost etichetată fraudulos carnea.

Ponta vorbește la BBC despre scandalul cărnii de cal

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`