Premierul Ponta: Absolut toate secțiile de vot sunt deschise, mi-a comunicat ministrul de interne

Publicat: 09 12. 2012, 11:04

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, duminică, după ce a părăsit urna de vot, că toate secțiile de vot din țară sunt deschise și că cetățenii pot vota liniștiți.

”În urmă cu câteva minute am vorbit cu ministrul de Interne și mi-a confirmat că absolut toate secțiile de vot sunt deschise. Nu mai există nicio secție închisă și practic toți cetățenii României pot să voteze în condiții normale”, a declarat premierul.

La ora 10:00, BEC anunța că mai sunt șase secții de votare închise în țară.

”Cei care sunt în localitate pot vota. Nu cei care vor să plece de la București să voteze la Timișoara, dar se votează. Votezi numai în colegiul tău. Ministrul de interne mi-a comunicat că s-au deschis și cele șase secții care mai erau închise și probabil că le va comunica și celor de la BEC. Eu am o comunicare mai rapidă cu ministrul de interne decât BEC-ul”, a completat Ponta.