Premierul Ludovic Orban: „PSD să nu își mai bată joc de România. Au creat dezechilibre majore la nivel economic și au făcut praf sistemele publice mari”

Publicat: 20 12. 2019, 15:04
Foto:Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, referitor la dublarea alocaţiilor pentru copii decisă de deputaţi, că are încredere în preşedintele Klaus Iohannis că va lua o decizie bună, adăugând că PNL a atras deja atenţia că PSD „a adus România pe marginea prăpastiei” prin măsurile luate în timpul guvernării, transmite Agerpres.

Întrebat de jurnalişti despre decizia dublării alocaţiilor pentru copii, Orban a răspuns: „Avem încredere în preşedintele nostru, că de aia l-am susţinut, are discernământul şi aparatul de analiză necesar şi suntem convinşi că decizia pe care o va lua va fi una bună. Am atras atenţia ca parlamentarii PSD să nu îşi mai bată joc de România. Şi aşa au adus România pe marginea prăpastiei, au creat dezechilibre majore la nivel economic, au creat o neîncredere la nivelul investitorilor şi oamenilor de afaceri în puterea guvernamentală şi au făcut praf sistemele publice mari, sistemul de sănătate, sistemul educaţiei”, a spus premierul, într-o conferinţă de presă la Timişoara.