Premierul Ludovic Orban a adus, miercuri, un omagiu în memoria lui Corneliu Coposu, la 25 de ani de la moartea acestuia.
Şeful Executivului a depus o coroană de flori la bustul statuar al lui Corneliu Coposu amplasat în parcul de lângă altarul Bisericii Kretzulescu din Bucureşti.
De asemenea, Ludovic Orban a precizat că „seniorul politicii românești”, Corneliu Coposu, este un părinte fondator al democrației românești:
„Aduc un omagiu memoriei seniorului Corneliu Coposu, părinte-fondator al democraţiei româneşti postcomuniste. Roadele curajului său politic sunt prezente în toate aspectele luminoase ale României de astăzi: pluralismul parlamentar, libertatea votului, participarea ţării noastre la construcţia euro-atlantică, idealuri al căror mare apărător a fost, obiective pe care le-a pus la baza noului nostru destin.
Faptul că acest popor l-a avut pe Corneliu Coposu într-un moment de cumpănă şi de mare schimbare istorică, a fost unul dintre miracolele prin care naţiunea noastră a fost binecuvântată”, afirmă Ludovic Orban într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Guvernului.