Premierul Ludovic Orban a anunțat, joi, că Guvernul își propune să adopte în termen de 30 de zile actele normative necesare pentru implementarea măsurilor din Planul național de investiții și relansare economică „Reclădim România”.
„Ne propunem ca obiectiv ca în termen de 30 de zile să adoptăm toate actele normative necesare pentru implementarea măsurilor din Planul de investiţii şi relansare economică”, a declarat Ludovic Orban, joi, la şedinţa desfășurată în sistem de videoconferință a Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, potrivit Agerpres.
Prim-ministrul a explicat că „este vorba de ordonanţa de urgenţă care permite un cadru legislativ pentru a putea introduce programul flexibil de muncă, astfel încât să putem accesa resursele financiare care ne sunt puse la dispoziţie la nivel european prin intermediul programului SURE. De asemenea, este un proiect de act normativ privind introducerea unor măsuri active pentru susţinerea angajării zilierilor şi sezonierilor, ca să spunem generic, adică cei care lucrează cu contract de muncă pe perioadă determinată”.
Planul național de investiții și relansare economică „Reclădim România” a fost prezentat de Executivul României în urmă cu aproximativ o săptămână. Cu această ocazie, președintele Klaus Iohannis a susținut că modelul economic promovat de PSD, unul bazat exclusiv pe consum și fără viziune, a neglijat total așteptările românilor.
„Avenit astăzi momentul ca toate măsurile pe care le adoptăm în domeniul economic să fie incluse într-un plan, într-un singur plan, și să turăm motoarele pe calea relansării economice. Așa cum știți, m-am implicat direct, împreună cu premierul și cu membrii Guvernului, în dezbaterea și identificarea celor mai bune măsuri de relansare economică, pornind de la consultările cu mediul de afaceri, de la nevoile economiei, dar și ale salariaților. Am susținut de la bun început necesitatea unei abordări pro-active, care să mențină locurile de muncă și să sprijine companiile românești. Această abordare presupune un nou model de dezvoltare economică bazat pe măsuri adaptate noii economii, model economic axat pe investiții în infrastructură, pe digitalizare și inovare, pe competitivitate și export de produse cu valoare adăugată ridicată.În toamna anului trecut, am propus o nouă viziune economică, România prosperității și a competitivității, România creșterii sustenabile prin investiții, exporturi, inovare și spirit antreprenorial. Românii au arătat clar că își doresc o dezvoltare sănătoasă și durabilă, care să ofere speranță și predictibilitate pentru mediul antreprenorial și să ducă la creșterea reală a nivelului de trai”, declara șeful statului.
Prezentarea strategiei a fost continuată de către premierul Ludovic Orban, care a explicat că Guvernulva urma un model economic bazat pe investiții, digitalizare, inovare, competitivitate, export și transfer tehnologic.
„Un program de investiții și de susținere a dezvoltării economice a României. Deja domnul președinte a făcut o referire clară la schimbarea modelului de dezvoltare economică a României. Vom urma un model care este bazat pe investiții, digitalizare, inovare, transfer tehnologic, creșterea competitivității, creșterea productivității, creșterea capacității companiilor din România de a face față competiției la nivel global, bazat pe creșterea semnificativă a exporturilor.În programul pe care l-am elaborat, împreună cu Președintele României, echipa președintelui, echipa guvernamentală, toți partenerii noștri din mediul de afaceri, din organizațiile profesionale, am încercat să ținem cont de problemele cu care se confruntă România, probleme care, în mare parte, au fost accentuate de criza economică declanșată de epidemia de COVID-19”, afirma prim-ministrul.