Premierul Florin Cîțu și ministrul Muncii, Raluca Turcan, întâlnire cu reprezentanții cultelor religioase, la Sibiu, pentru accelerarea campaniei de vaccinare

Publicat: 13 06. 2021, 10:02
sursa foto: Facebook

Premierul Florin Cîțu și Raluca Turcan, ministrul Muncii și Protecției Sociale, s-au întâlnit la Sibiu cu reprezentanții principalelor culte, recunoscute la nivel național.

Potrivit unui comunicat al PNL, scopul întâlnirii a fost încurajarea demarării unui parteneriat de încredere cu mediul religios, care să ajute la depășirea crizei sanitare pe care o traversăm. Reprezentanții cultelor s-au arătat interesați de susținerea acestui demers și au propus câteva soluții cu posibil impact în accelerarea procesului de vaccinare: caravane la nivel rural; pliante informative; puterea exemplului; implicarea mult mai activă a medicilor de familie.

Dacă la nivel de orașe situația este foarte bună – 89,35%, nu același lucru se întâmplă în mediul rural unde s-a atins un procent de doar 19,65%. La nivelul județului Sibiu, este o rată de vaccinare, locul 3 la nivel național.

De la debutul campaniei de vaccinare (31.12.2020) și până în prezent, în județul Sibiu s-au administrat 219.277 doze de vaccin împotriva SARS-CoV-2, acestea fiind defalcate astfel: prima doză – 117.224; a doua doză – 102.053.

“Medicii de familie trebuie să aibă un rol mult mai activ în informarea corectă și competentă pacienților. În județul Sibiu, au demarat activitatea de vaccinare 78 de medici de familie, fiind imunizate 3.272 de persoane.

Sibiul a fost primul județ din țară care a început vaccinarea persoanelor fără adăpost și a pacienților instituționalizați în cadrul Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu. De asemenea, au fost organizate, în colaborare cu autoritățile locale, maratoane la Filarmonica de Stat – Sala Thalia, Muzeul Național Brukenthal și muzeul Astra”, a precizat Raluca Turcan.