UPDATE // Premierul Marcel Ciolacu va continua marți consultările cu partidele politice pentru finalizarea calendarului electoral (VIDEO)

UPDATE // Premierul Marcel Ciolacu va continua marți consultările cu partidele politice pentru finalizarea calendarului electoral (VIDEO)
Sursa foto: Guvernul României / Facebook

UPDATE: Premierul Marcel Ciolacu va continua marți consultările cu partidele politice pentru finalizarea calendarului electoral pentru alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024, după următorul program:

  • Ora 9:00 – REPER
  • Ora 10:00 – Forța Dreptei

UPDATE: Preşedintele Partidului SOS România, Diana Şoşoacă, a declarat luni că i-a propus premierului, la consultările de la Palatul Victoria, ca alegerile prezidenţiale să se organizeze pe 10 noiembrie, primul tur, şi 24 noiembrie, turul al doilea

UPDATE: După discuțiile de la Guvern privind data prezidențialelor, George Simion, liderul AUR, a declarat că premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, e „un mincinos și un neputincios” pentru că nu e capabil să se țină de promisiunea organizării scrutinului în septembrie:

„Au trecut o lege prin Parlament, a anunțat premierul 15 septembrie. Pot înțelege că premierul e mincinos? Pot!”.
Simion a mai afirmat că Ciolacu e „marioneta” președintelui Klaus Iohannis: „Acest guvern marionetă e sub comanda lui Iohannis. Premierul e un mincinos. I-am zis că e un premier mincinos, că nu-și respectă promisiunile. Și-au bătut joc de calendarul alegerilor, acum iar modifică ce au anunțat”.

UPDATE: După discuțiile de la Guvern, Elena Lasconi, președinta USR, a insistat că legea și democrația trebuie respectate: „Acest dialog nu-şi avea rostul dacă se înţelegeau între ei (PSD și PNL), dar pare că se joacă de-a democraţia. O să vedem dacă doar s-a mimat o consultare. Noi am fost fermi și am cerut respectarea legii şi alegeri la termen”.

Ea a mai afirmat că altele sunt grijile românilor, nu jocurile politice pe data alegerilor prezidențiale: „Mi se pare absolut incredibil că de azi se scumpesc iar toate şi creşte şi preţul la motorină şi la benzină!”.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a convocat consultări cu partidele parlamentare, luni și marți, pentru stabilirea datei alegerilor prezidențiale, în contextul în care PSD și PNL, partidele care formează coaliția de guvernare, nu se pot pune de acord. La negocieri nu va veni liderul PNL, Nicolae Ciucă, dar formațiunea va fi reprezentată la discuții de ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.

Consultări la Guvern cu partidele parlamentare pentru stabilirea datei prezidențialelor

„Având în vedere intenția Guvernului de a finaliza calendarul electoral pentru alegerile prezidențiale și parlamentare – 2024, luni, 1 iulie, vor avea loc consultări cu partidele politice, la Palatul Victoria, după următorul program:

10.00 – USR
11.00 – AUR
14.00 – UDMR
15.00 – SOS
16.00 – Grupul Minorităților Naționale
17.00 – PUSL

De asemenea, marți, 2 iulie, va continua dialogul cu reprezentanții altor formațiuni politice.

Din partea Guvernului, vor participa la consultări premierul Marcel Ciolacu, viceprim-ministrul Marian Neacșu și vicepremierul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

În paralel, liberalii au fost convocaţi în Biroul Politic Naţional, de la ora 13.00.

Cum s-au poziționat până acum partidele în privința datei alegerilor prezidențiale

În luna martie, PSD și PNL s-au înțeles ca prezidențialele să aibă loc în septembrie, dar acum liberalii s-ar răzgândit și le vor la termen, în noiembrie, argumentând că înțelegerea inițială s-a făcut pe baze care acum nu mai există. De cealaltă parte, social-democrații insistă că PNL-iștii trebuie să se țină de cuvânt, iar alegerile să aibă loc în septembrie.

Elena Lasconi, noua președintă a USR, consideră că dezbaterile de la Palatul Victoria sunt doar de formă, dar va participa totuși și crede că alegerile prezidenţiale trebuie să aibă loc la termen. Fiind chiar ea candidata partidului la prezidențiale, Lasconi a mai spus că n-ar avea nicio problemă să intre în bătălia electorală și mâine.

AUR a anunțat că va participa la discuții și a acuzat PSD și PNL că jonglează cu data alegerilor după cum le dictează interesele de partid.

În cazul UDMR, președintele Kelemen Hunor a spus că, teoretic, înțelegerea din martie între PSD și PNL ar trebui respectată și i-a acuzat dur pe liberali că nu se țin de cuvânt. Practic, acum e prea târziu că scrutinul să mai fie în septembrie, așa că ar trebui să aibă loc la finele lui noiembrie – începutul lui decembrie.

De precizat că, potrivit premierului Ciolacu, vineri, 28 iunie, a fost ultima zi în care Guvernul putea adopta Hotărârea pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale la 15 septembrie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)