Premieră politică, votul din arest. Vanghelie: S-ar putea să cerem ca senatorul Voicu să poată vota

Premieră politică, votul din arest. Vanghelie: S-ar putea să cerem ca senatorul Voicu să poată vota
Foto: inpolitics.ro

Președintele PSD București, Marian Vanghelie, a declarat că partidul social-democrat s-ar putea să ceară ca senatorul Cătălin Voicu, judecat în stare de arest preventiv pentru presupuse fapte de corupție, să poată vota, cât timp nu este condamnat.

„O să ne gândim foarte serios. S-ar putea să cerem să fi adus la Senat, dacă e nevoie pentru a vota. Pentru că, în momentul de faţă, lucrurile sunt foarte complicate. Nu există o majoritate la Senat, şi atunci să fie foarte important să ne decidem, să cerem ca el să poată să vină să îşi exercite votul. El nu este condamnat şi are dreptul să voteze”, a afirmat Vanghelie, pentru Evenimentul Zilei.

Marian Vanghelie a amintit că el a avut tăria să nu se delimiteze de Cătălin Voicu, pentru că nu crede în vinovăția acestuia.

„Eu nu m-am delimitat niciodată de Cătălin Voicu pentru că sunt bărbat. Înţelegeţi? Eu nu cred în vinovăţia lui Voicu, cred că este o arestare politică. Viaţa va demonstra dacă am avut dreptate sau nu. Cred că este un circ politic, o mascaradă. Şi de aceea nu mă delimitez. În general, toată lumea fuge când pritenii noştri au asemenea probleme. Eu nu fac partea din acea categorie”, a spus Vanghelie.

În privința imaginii pe care o are, liderul PSD București a declarat că sunt anumiți ziariști care îi crează o aură de neseriozitate “intenționat”.

„Unele sunt din partea unor ziarişti care zic că sunt şi ei în trend dacă fac aşa, altele pentru că ziariştii sunt puşi de anumiţi şefi de-ai lor ca să ducă lucrurile într-un anumit loc. Dar eu îi atenţionez pe acei şefi care fac aceste lucruri că vine o vreme a plăţii pentru toată lumea”, a susținut Vanghelie.

Senatorul PSD Cătălin Voicu se află în arest din 30 martie 2010.

Majoritatea în Senat este de 69 de senatori, iar PSD și PNL au împreună 68 de senatori, dar se pot baza pe doar 67 de voturi de la arestarea lui Voicu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”
13:58 - Primarul Sectorul 4, Daniel Băluţă, a votat: „Trebuie să îl alegem pe cel care face parte din această echipă, cel care a luptat alături de noi în ultimii ani, ca viaţa noastră să fie mai bună” (VIDEO)
13:48 - Protestatarul Marian Ceaușescu, dus la secția de Poliție după ce i-a strigat președintelui Iohannis ”borfaşule”. El acuză că a fost bătut de jandarmi. Ce amendă a primit (VIDEO)
13:35 - Incident electoral în Cluj-Napoca! Urnă mobilă trimisă fără poliție la un alegător
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite
12:53 - George Simion acuză fraude electorale: “Nu poți avea buletine ștampilate dinainte și nu poți avea oameni care intră doi în cabina de vot” (VIDEO, GALERIE FOTO)