Premieră în Parlamentul Elvețian. Guvernul rupe tradiția neutralității la presiunile Ucrainei

Publicat: 06 05. 2023, 15:29
Volodimir Zelenski Foto: Hepta - DPA Images

Premieră în Parlamentul Elvețian. Diplomații au aprobat o solicitare a autorităților de la Kiev de a-i permite președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să se adreseze legislativului elvețian. Astfel, pe fondul presiunilor făcute de Ucraina, Guvernul Elveției rupe tradiția de secole a neutralității și de a pune capăt interdicției de a exporta arme elvețiene în zone de conflict. Până acum, guvernul elvețian a refuzat să modifice această politică.

Volodimir Zelenski va susține o videoconferință în plenul parlamentului elvețian, ceea ce reprezintă o premieră în ceea ce privește intervenția unui lider străin în politicile elvețiene. În timpul sesiunii parlamentare, legiuitorii ar urma să analizeze o moțiune care prevede acordarea a 5 miliarde de franci elvețieni (5,6 miliarde de dolari) sub formă de sprijin pentru Ucraina pentru o perioadă de 5-10 ani.